15 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Învăţământului, prezent la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea LVA
Ministrul Învăţământului, prezent la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea LVA
Liviu Pop, Ministrul  Educaţiei Naţionale, a participat la Galaţi, alături de Lucian Georgescu, ministrul Cercetării şi Inovării, la ceremoniile legate de aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Vasile Alecsandri. Dimineaţa a avut loc un ceremonial religios ţinut de IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, după care ministrul Pop şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsesescu au dezvelit o plachetă aniversară la 150 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ. ”Am o impresie foarte bună despre CNVA. Are 150 de ani de existenţă în condiţiile în care primul ministru, pe care îl am în minister pe panou, a fost cu şase-şapte ani înainte de înfiinţarea acestui liceu. Este un liceu de prestigiu şi eu cred că, din punctul acesta de vedere, toate liceele din România care au peste 100-150 de ani nu pot avea decât cuvinte de laudă din partea oricărui cetăţean”, a spus ministrul Pop la CNVA, în prezenţa inspectorului şcolar general Mioara Enache, a directorului CNVA, Romeo Zamfir, şi a directorului adjunct CNVA, prof. Onuţ Atanasiu. Ministrul a semnat în cartea de onoare a liceului şi s-a întâlnit cu foşti şi actuali absolvenţi. Apoi, ministrul Pop, alături de alte oficialităţi locale şi judeţene printre care s-a numărat preşedintele CJ, Costel Fotea, prefectul Gabriel Panaitescu, şi nu numai, au participat la Teatrul Dramatic la ceremonia prin care liceul a marcat cei 150 de ani de existenţă. 
”Având în vedere aniversarea a 150 de ani de activitate a Colegiului Naţional Vasile Alecsandri din Galaţi, subsemnatul a emis un ordin prin care se acordă placheta şi diploma aniversară ”Spiru Haret” Colegiului Vasile  Alecsandri din Galaţi pentru activitatea desfăşurată şi performanţele înregistrate în cei peste 150 de ani de existenţă. Mult succes, felicităr! Să dea Dumnezeu să ne vedem la 300 de ani“, a mai spus Liviu Pop, acordând cele două distincţii directorului CNVA, prof. Romeo Zamfir. La rândul lui, acesta din urmă i-a înmânat ministrului placheta aniversară. Din partea CNVA, plachetă aniversară au primit şi reprezentanţii CJ, ai Prefecturii şi ai Inspectoratului Şcolar General. Mioara Enache, inspector şcolar general a oferit o plachetă aniversară CNVA şi două trofee de excelenţă celor doi directori, profesorii Romeo Zamfir şi Onuţ Atanasiu. De asemenea, consilierul prezidenţial, Simina Tănăsescu, a oferit CNVA ordinul “Meritul pentru Învăţământ în grad de ofiţer” decernat de preşedintele României, Klaus Iohannis şi a primit din partea CNVA o plachetă aniversară pentru preşedintele Klaus  Iohannis. Apoi, Liviu Pop a partcipat la o şedinţă cu toţi directorii din unităţile de învăţământ gălăţene. 

Articole înrudite