După ce nu a fost prezent miercuri la întâlnirea cu liderii naţionali ai ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, primarul Marius Stan a aruncat joi, la sfârşitul şedinţei de Consiliu Local, o serie de săgeţi voalate la adresa organizaţiei judeţene a PNL şi a anunţat care va fi partidul în care se va înscrie în următoarea perioadă,respectiv în cele 45 de zile în care edilii şefi ai urbelor îşi vor putea schimba partidul, dacă doresc, conform unei ordonanţe adoptate de către Executiv. Primarul Marius Stan, încă membru PNL, a spus că se bazează pe prietenia personală pe care o are de ani întregi cu liderul UNPR, Gabriel Oprea, lucru de care nu a vorbit însă niciodată. „Am avut doi ani în care propriul partid m-a trădat. Care e menirea mea? Să stau aici, să mă chinui şi să nu realizez vreun proiect, ori să mă orientez astfel încât să am o majoritate în Consiliul Local, pentru ca toate proiectele importante pentru Galaţi să fie aprobate?”, a declarat Stan. Ca o paranteză, trebuie spus că, în Consiliul Local, UNPR are un singur consilier, şi anume Vergiliu Vals, iar proiectele de hotărâri de CL iniţiate de primar nu au întâmpinat opoziţie în adoptare până acum.
Stan a ţinut să reamintească că a fost ales primar pe listele USL, care a fost formată din PSD, PNL şi PC. ”Sunt consecvent în privinţa dorinţei alegătorilor şi nu cred că trădez electoratul dacă fac o modificare; nu spun acum că mă duc undeva, dar vreau să-mi asigur o independenţă. Şi independenţa asta mă face liber de contract. Nu-mi dau nicio demisie din partid, aştept însă mercato (sezonul de transferuri, în fotbal - n.r.) cu sufletul la gură”, a spus Stan.
Marius Stan, membru al UNPR
Marius Stan a ţinut până la urmă să limpezească lucrurile afirmând că se va înscrie la UNPR, partid care la Galaţi este condus de Eugen Chebac, fost membru al PSD şi respectiv al PPDD: „Un lucru e sigur, iar după vizita de miercuri de la Galaţi, opţiunea mea este una foarte clară şi fără echivoc: în partea cealaltă decât a fost până acum, ca simţire, ca tot. Am prieteni în toate partidele. Am însă un prieten foarte bun printre politicieni şi probabil că va cumpăni foarte mult această persoană - este vorba de domnul vicepremier Gabriel Oprea, aşa că puteţi să înţelegeţi şi viitoarea mea opţiune pentru ceea ce înseamnă lupta din noiembrie. Ne ştim de foarte mult timp şi mă bazez pe prietenia lui şi pe sprijin în ceea ce înseamnă proiectele pentru Galaţi”, a spus Stan.