Aproximativ 100 de persoane au asistat, miercuri, la manifestările organizate de Prefectura Galaţi cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României. Din păcate, majoritatea celor prezenţi în sala de festivităţi a Cercului Militar Judeţean erau foste şi actuale cadre militare şi oficialităţi, însă mai puţin simpli cetăţeni. Chiar şi pe lista oficialităţilor, în afară de prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, celelalte instituţii ale administraţiei publice locale nu au fost reprezentate la vârf. De pildă, din partea Primăriei nu au fost prezenţi nici primarul Marius Stan şi nici măcar unul dintre cei doi viceprimari, Florin Popa sau Radu Cosca, ci doar city managerul Aurel Vlaicu, dar nici acesta din urmă nu a reuşit să rămână până la finalul manifestărilor, când toţi cei prezenţi au intonat Imnul Naţional al României. Din partea Consiliului Judeţean Galaţi nu a fost prezent nici preşedintele Nicolae Bacalbaşa dar nici unul dintre vicepreşedinţii Cornel Hamza şi Marian Vicleanu.
Totuşi, cei care au lipsit de la acest eveniment au ratat o scurtă dar interesantă lecţie de istorie legată de Imnul Naţional al României, lecţie ţinută de directorul Muzeului de Istorie “Paul Păltănea”, Cristi Căldăraru. Acesta a vorbit despre însemnătatea Zilei Naţionale a Imnului dar şi despre momentul în care “Deşteaptă-te române!” a devenit Imnul Naţional al României, după 142 de ani de când versurile lui Andrei Mureşanu au fost intonate de revoluţionarii români, în 1848. Din scurta lecţie de istorie a lui Cristi Căldăraru, cei prezenţi au putut afla detalii interesante despre viaţa Galaţiului la 1836, când, “pe vremea domnitorului Mihai Sturza, la o vizită oficială, gazdele au împodobit oraşul iar elevii împreună cu directorul Şcolii Publice din Galaţi au interpretat un imn special conceput în onoarea lui Vodă Sturza, moment care, iată, arată importanţa şi totodată necesitatea existenţei unui imn încă de la 1800”.
Cei prezenţi au fost încântaţi apoi de doina patriotică dar şi dansurile populare tradiţionale interpretate de artiştii Ansamblului „Colindătorii” al Cercului Militar Galaţi şi cei ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Între cele două micro-spectacole, elevii Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din I.C. Brătianu au recitat poezii, iar micuţa Alexandra Ciobotaru, de numai 9 ani, a emoţionat întreaga audienţă cu vocea ei frumoasă, cu care a interpetat, fără acompaniament instrumental, “Cântec despre Bucovina”. O interpretare care i-a făcut pe cei prezenţi la manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional să pună pasiune în cuvinte: “Pentru mine, Imnul naţional este totul – pământul, cerul, aerul, apa, ţara mea! Din păcate, este foarte trist pentru că nici autorităţile nu sunt toate prezente aici, ca să nu mai vorbim de tineret!”, a spus unul dintre cei prezenţi la eveniment, Iordache Iacob, fost cadu militar şi aflat la venerabila vârstă de 85 de ani.