Nu au vrut să oprească maşina la semnalul poliţiştilor şi au oprit-o în cele din urmă într-un stâlp apoi au fugit. S-au dat prinşi când poliţiştii au tras în aer câteva focuri de armă. Aşa au picat în mâinile poliştilor spărgătorii de locuinţe care până acum au furat obiecte de valoare, ceasuri, cosmetice şi monede în valoarea de 16.500 lei. Totul s-a întâmplat când un echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere, în timp ce se deplasa pe strada str. Traian din Galaţi, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, dar conducătorul acestuia a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea.
„Poliţiştii au plecat în urmărirea autovehiculului cu autospeciala din dotare ce avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. La intersecţia cu strada Cezar, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public. După impact, din autoturismul avariat au coborât trei bărbaţi care au fugit către strada George Coşbuc. Unul dintre agenţii de poliţie i-a somat verbal să se opreasă şi, întrucât cei trei nu s-au supus somaţiei, poliţistul a tras un foc de avertisment în plan vertical cu pistolul din dotare. Cele trei persoane au fost imobilizate şi conduse la sediul poliţiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul care conducea autoturismul, un tânăr în vârstă de 19 ani, nu posedă permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de atovehicule”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. Dar povestea nu se opreşte aici. Două dintre cele trei persoane erau bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe, aşa încât cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi.
„Poliţiştii au stabilit că tânărul de 19 ani, împreună cu altul de 24 ani, ar fi sustras în ziua de 26 decembrie 2013, dintr-o locuinţă din municipiul Galaţi, bijuterii, parfumuri şi un laptop în valoare de 11.500 lei. De asemenea, în ziua de 13 aprilie a.c., acesta ar mai fi sustras un telefon, bijuterii şi băuturi alcoolice, în valoare de 5.000 lei, dintr-o altă locuinţă din Galaţi. Pentru documentarea activităţii infracţionale a acestora, poliţiştii de investigaţii criminale cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 1 Poliţie Rurală au efectuat trei percheziţii domiciliare şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor bijuterii şi ceasuri, două autoturisme fiind indisponibilizate.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 16.500 lei şi a fost recuperat în proporţie de 30%”, a mai precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de investigaţii criminale pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.