Respins mereu de cea care i-a dat viaţă, apoi de femeia pe care o iubea, un tânăr de 23 de ani, crescut de mic prin aşezăminte de stat, dar care e pe cale de a deveni un artist de succes, a vrut să moară. Claudiu are 23 de ani şi este student la Universitatea de Artă din Cluj, în anul II. Stă de mic prin centre de plasament, iar în ultima vreme locuia într-un apartament de tip familial. Se pare că a fost parăsit de iubită şi nu a suportat asta. „Am înţeles că în baie a vrut să îşi taie venele din dragoste. Păcat. Sper că a scăpat. Toţi din acel apartament familial, cum îi spun, sunt nişte copii buni”, spunea Florentina Nanu, una dintre vecine. Într-adevăr, Claudiu a încercat să se omoare, medicii de la Ambulanţă găsindu-l într-o baltă de sânge. „Aproape că a reuşit să se omoare. Avea leziuni la nivelul gâtului şi braţelor. I-am pus trei linii venoase, l-am stabilizat apoi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, la Stabilizare, de unde mai apoi a şi fost dus în sala de operaţii”, a precizat directorul Serviciului judeţean de Ambulanţă, dr. Mihai Polinschi. Tânărul este acum stabil, dar încă internat în spital.
Are un potenţial extraordinar
Pshihologii şi asistenţii sociali de la Protecţia Copilului spun că tânărul care a încercat să îşi ia viaţa nu era nici pe departe o persoană deprimată, ci dimpotrivă, a luptat şi a învăţat, fiind unul dintre copiii cu care se mândresc. „Este astudent în anul II la Arte Plastice, de fapt a terminat anul II şi era acum în vacanţă. Urma să plece într-o tabără de creaţie în ţară şi apoi în Anglia. Are un potenţial extraordinar şi sperăm să treacă peste depresia care l-a determinat să facă un gest atât de extrem”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Tania Calcan. Cei care îl cunosc au şi o explicaţie a faptei comise. „Este vorba de un copil care a fost respins în repetate rânduri de mamă, probabil că nu a mai suportat ca şi femeia din viaţa lui să îl respingă”, a mai spus Tania Calcan