
Tragedie pe str. Constructorilor din Galaţi. Un bărbat de 57 de ani, angajat al unei firme de mentenanţă lifturi, a murit în această dimineaţă, 8 iulie, după ce s-a prăbuşit în gol cu liftul la care lucra.
Bărbatul se pare că lucra pe lift, în casa liftului, şi tăia nişte şine când a cedat sistemul de prindere. Au intervenit pompierii şi ambulanţa, dar nu s-a mai putut face nimic. Anchetele sunt în curs.
UPDATE: Bărbat decedat în urma unui accident de muncă produs în municipiul Galaţi
„În data de 8 iulie 2026, la ora 08:38, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut în gol, cu liftul, de la etajul 5 al unui imobil situat pe strada Constructorilor, din municipiul Galaţi.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că la parterul blocului respectiv se afla un bărbat care nu mai prezenta semne vitale.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că, în timpul unor lucrări de mentenanţă la liftul imobilului, efectuate de doi angajaţi ai unei societăţi comerciale din municipiul Galaţi, ar fi cedat un element de siguranţă al instalaţiei, iar liftul ar fi căzut în gol de la etajul 5.
În urma evenimentului, unul dintre cei doi muncitori, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Galaţi, aflat în cabina liftului, a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă”, informează IPJ Galaţi.