Comunicat de presă 17 decembrie 2021 Recomandat

Vineri, 17 Decembrie 2021 00:00
Publicat în Fonduri UE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lansarea oficială a proiectului „Acces la educație în mediul online în contextul crizei sanitare Covid 19 în unitățile de învățământ special din județul Galați

Unitatea Administrativ Teritorială Județul  Galați anunță lansarea proiectului cu titlul „Acces la educație în mediul online în contextul crizei sanitare Covid 19 în unitățile de învățământ special din județul Galați” - cod SMIS 144169 finanțat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate, Axa Prioritară 4, dedicată sprijinirii ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei, cu finanțare din REACT – EU, Acțiunea 4.2.1 Sprijin pentru procesul educațional on-line.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea condițiilor necesare desfășurării procesului educațional în anul școlar 2020-2021 atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice, în contextul crizei pandemice create de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Scopul proiectului este dotarea unităților de învațământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Galați, cu echipamente IT mobile de tip tabletă și dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line în anul școlar 2020-2021, în contextul crizei pandemice create de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Proiectul prevede achiziția de echipamente și dispozitive electronice IT necesare pentru desfășurarea activității didactice în mediul on-line pentru elevii și cadrele didactice din cele patru unități școlare partenere în proiect, respectiv tablete, laptopuri profesori, camere web, cameră web videoconferință, proiectoare, ecran proiecție cu suport perete, ecran proiecție cu suport trepied, table interactive și router wireless.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 829.997,07 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă asigurată de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 705.497,53 lei și din bugetul de stat este de 107.899,60 lei.

Evenimentul de lansare oficială a proiectului va avea loc în data de 17 decembrie 2021, ora 10:30, în Sala Mare a Consiliului Județean Galați din strada Eroilor, nr. 7 și are drept obiectiv informarea corespunzătoare a participanților cu privire la  activitățile și rezultatele proiectului. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Galaţi, ai partenerilor precum și ai instituțiilor mass-media locală şi regională.

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este doamna Adumitroaiei Florentina, manager de proiect, telefon: 0236-302537, fax: 0236-413031, e-mail: directia.programe@cjgalati.ro.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin  Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020 ”Competitivi împreună!”

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu