
A murit ieri un Prieten. Poetul Dan Vîţă.
Unul dintre cei rafinaţi şi originali, distilat, cu un limbaj proaspăt, original, care a rescris numai ca el Cântarea Cântărilor, devenise omul-zeu prin mitologia pe care a umanizat-o făcându-se şi făcând-o parte a sa, trup al său.
A fost şi un redactor şef de gazetă dintre aceia cu vână, un Vîţă de viţă din soi autohton altoit de sine, prin sine, făcându-l, astfel, universal.
După pierderea Poetului Ion Zimbru, iată că pe 2 septembrie 2026, la o zi când Zimbru ar fi împlinit 74 de ani, am mai pierdut un Prieten.
După ce voi tipări ‘tu-i duminica mă-sii şi o antologie de versuri, timp în care voi scrie romanul Asasinii lui Dumnezeu-măcar începutul şi sfârşitul-îi las Fiicei mele, Andrada Ciorici-Şipote, misiunea de a scrie cuprinsul, apoi voi veni la Voi să plouăm şi să ningem împreună fără de sfârşit.
Dumnezeu să Vă ierte ca o mulţumire că ne-a dat şi redat unii altora!
(Gelu Ciorici-Şipote)
