Analiza unui craniu neanderthalian unic, descoperit în Italia, rescrie una dintre teoriile clasice despre evoluţia acestei specii. Studiul arată că nasurile mari ale neanderthalienilor nu s-au format pentru a încălzi aerul rece, aşa cum s-a crezut timp de decenii, ci pentru a satisface necesităţile fiziologice ale unui corp masiv. Descoperirea provine de la „Omul de la Altamura”, unul dintre cele mai bine conservate schelete de neanderthalieni, care oferă o privire rară asupra cavităţii nazale intacte.
Craniul a fost descoperit în 1993 într-o peşteră din sudul Italiei şi a fost protejat de un strat gros de calcit timp de peste 130.000 de ani. Spre deosebire de alte cranii neanderthaliene, acesta are o cavitate nazală complet conservată, ceea ce a permis cercetătorilor să examineze structurile interne ale nasului direct, fără a se baza pe reconstrucţii incomplete. Echipa condusă de paleoantropologul Costantino Buzi a folosit endoscoape şi reconstrucţii digitale 3D pentru a vizualiza oasele fragile interne, descoperind că structura internă a nasului lui Altamura nu diferă semnificativ de cea a oamenilor moderni.
Această constatare contrazice teoria potrivit căreia nasurile mari erau o adaptare la clima rece a Europei preistorice. Chiar dacă neanderthalienii prezentau alte adaptări la frig, precum corpuri robuste şi membre scurte, cavitatea nazală nu pare să fi fost parte din acest set de caracteristici climatice. Studiile anterioare s-au bazat pe cranii deteriorate, ceea ce a condus la concluzia că nasurile late încălzeau aerul înainte de a ajunge în plămâni. Analiza completă a exemplarelor de la Altamura arată că două dintre trăsăturile considerate „unice” pentru neanderthalieni nu se regăsesc aici, indicând o variabilitate mult mai mare în cadrul speciei.
Se pare, aşadar, că nasul neanderthalian era lat nu din cauza frigului, ci pentru a permite organismului să încălzească şi să umezească eficient aerul inspirat – o adaptare biologică, nu una climatică specifică. Această descoperire oferă o perspectivă mai nuanţată asupra anatomiei neanderthaliene, arătând că evoluţia lor a fost influenţată de factori complexi: nevoi fiziologice, constrângeri anatomice, mediul şi chiar întâmplări aleatorii.
Craniul de la Altamura a fost studiat fără a fi scos din peşteră, folosind tehnologii moderne de examinare virtuală, ceea ce deschide noi posibilităţi pentru studiul fosilelor fragile. Concluziile nu doar că demontează o teorie veche, ci sugerează că fiecare fosilă completă poate rescrie ceea ce credeam că ştim despre evoluţie. În cazul neanderthalienilor, două oase nazale conservate întâmplător în calcar oferă cheia pentru o înţelegere mai profundă a speciei noastre cele mai apropiate.
