O cercetare recentă sugerează că o incompatibilitate genetică între neanderthalieni şi oamenii moderni ar fi putut contribui la dispariţia primilor. Studiul realizat de o echipă de la Institutul de Medicină Evolutivă din Zürich indică faptul că anumite variaţii ale unei gene implicate în funcţia globulelor roşii ar fi cauzat pierderea sarcinilor la femeile hibride născute din împerecheri între cele două populaţii. Potrivit lucrării publicate pe bioRxiv pe 29 septembrie, genele transmise între neanderthalieni şi Homo sapiens în urmă cu aproximativ 45.000 de ani ar fi inclus şi riscuri ascunse pentru reproducere, afectând ambele linii evolutive.
Cercetătorii s-au concentrat asupra genei PIEZO1, prezentă atât la oamenii moderni, cât şi la neanderthalieni. Aceasta reglează modul în care hemoglobina transportă oxigenul în organism. Varianta neanderthaliană, similară cu cea întâlnită la maimuţele mari, reţine oxigenul mai strâns, oferind un avantaj posibil în condiţii de frig extrem sau foamete, în timp ce varianta umană modernă permite o eliberare mai eficientă a oxigenului către ţesuturi. Diferenţa ar fi putut provoca, la femeile hibride care purtau fături cu tip genetic diferit, o oxigenare insuficientă a embrionului, ducând la hipoxie, stagnarea dezvoltării sau avort spontan.
Cercetătorii estimează că această incompatibilitate apărea mai ales la mamele hibride care se împerecheau cu bărbaţi Homo sapiens sau alţi hibrizi. Efectele ar fi redus progresiv capacitatea reproductivă a populaţiilor hibride, limitând transmiterea ADN-ului neanderthalian, în special a celui mitocondrial, moştenit pe linie maternă, şi contribuind astfel la declinul demografic al neanderthalienilor.
Arheoloaga April Nowell de la Universitatea din Victoria consideră studiul o piesă importantă în înţelegerea dispariţiei neanderthalienilor, oferind o explicaţie biologică plauzibilă: varianta genetică care le-ar fi oferit un avantaj adaptativ a devenit, în final, un factor de vulnerabilitate. Antropologul John Hawks de la Universitatea Wisconsin compară această incompatibilitate cu factorul Rh din sângele uman modern, subliniind însă că dispariţia neanderthalienilor a fost un proces complex, influenţat de multiple interacţiuni între grupuri arhaice şi moderne.
Coordonatorul studiului, Patrick Eppenberger, concluzionează că efectele acestor diferenţe genetice au fost lente, „asemănătoare ruginii care slăbeşte o structură în timp, nu unei catastrofe bruşte”, şi că alte regiuni ale genomului ar putea fi implicate în fenomene similare de incompatibilitate.
