20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul revine după trei luni în faţa suporterilor gălăţeni
Oţelul revine după trei luni în faţa suporterilor gălăţeni

Cea de-a 18-a etapă, penultima din sezonul regulat al Ligii a 2-a, va fi deschisă vineri, 3 martie, de partida SC Oţelul Galaţi - FK Csikszereda Miercurea Ciuc Roş-alb-albştrii sunt foarte motivaţi şi vor încerca cu sprijinul publicului să obţină şi matematic calificarea pentru play-off. „De când am preluat echipa, suporterii noştri au fost al 12-lea jucător. Ne-a susţinut, ne-a încurajat. Băieţii simt aportul lor şi sper ca la meciul de vineri să vină în număr cât mai mare la stadion să ne susţină, să ne încurajeze şi să credem cu toţii în şansa noastră de a accede în play-off şi după aceea de a ne gândi mai departe. Nu îmi este teamă, dar bineînţeles că am o uşoară reţinere. Plec de la premisa că suporterii noştri au fost un exemplu prin comportamentul lor în toată ţara. Nu numai galeria cât şi suporterii pe stadion, sunt suporteri civilizaţi care încurajează echipa. Sub nici o formă nu avem nimic de împărţit cu adversarul nostru decât punctele, iar punctele trebuie să le câştigăm pe teren, bineînţeles cu suportul galeriei şi al celorlalţi fani. Asemenea lucruri cum s-au întâmplat la Sfântu Gheorghe nu cred că se vor întâmpla la noi”, a concluzionat managerul tehnic Dorinel Munteanu. Din tabăra oţelară vor absenta: Cîrjan, Dimitrov, Dur-Bozoancă, toţi accidentaţi. Partida va începe la ora 17.00 şi va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport. Situaţia primelor şase clasate: 1. CSA Steaua 34 puncte, 2. Politehnica Iaşi 34 p, 3. SC OŢELUL GALAŢI 32 p, 4. Unirea Slobozia 30 p, 5. Unirea Dej 30 p, 6. Dinamo 27 p...7. Gloria Buzău 27 p, 8. FK Csikszereda 27 p.


Articole înrudite