18 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Atunci când fizicianul Richard Feynman a fost întrebat cu ce personalitate istorică care nu se mai află printre noi şi-ar dori să poată sta de vorbă, el a răspuns, spre surprinderea generală, „cu tatăl meu, pentru că vreau să-i spun că am câştigat premiul Nobel”. Prestigiul Premiilor Nobel nu lasă loc de comentarii, dar, în cei 112 ani de istorie ai acestor premii, s-au strecurat şi destule controverse mai degrabă anecdotice decât pline de nobleţe, conform unui material publicat în Scientific American.


Povestea acestor premii este cunoscută şi nu vom insista foarte mult asupra sa: industriaşul suedez Alfred Nobel a stipulat în testamentul său din 1895 că doreşte ca o bună parte din averea sa să fie folosită pentru a stabili un fond care să acorde anual cinci premii „pentru cei care, în anii anteriori, au adus mari servicii umanităţii”. Premiile pentru fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură şi pace au fost oferite pentru prima oară în 1901. Premiul Nobel pentru economie a fost adăugat abia în 1969.
Premiile Nobel sunt respectate într-atât încât şi alte premii importante sunt caracterizate sumar cu trimitere la ele. Astfel, premiul Fields Medal este cunoscut şi drept „Nobelul pentru Matematică”. Mai recentul premiu pentru fizică Milner Fundamental este cunoscut drept „Nobelul rusesc” iar Israeli Wolf Prize este cunoscut şi drept premiul „Pre-Nobel, pentru că mulţi dintre laureaţii săi au ajuns să câştige apoi şi premiul Nobel.

Controverse, bârfe şi misoginism

Istoria premiilor Nobel nu este însă lipsită de controverse, chiar dacă eliminăm de la început din discuţie Nobelul pentru Pace, care este de multe ori politizat excesiv. Spre exemplu, jumătate din Nobelul pentru Fizică din 2008 a fost câştigat de Makoto Kobayashi şi Toshihide Maskawa pentru descoperirea originii asimetriei particulelor, care prezice existenţa a cel puţin trei familii distincte de quarcuri în natură. Mulţi au considerat că şi Nicola Cabibbo merita să primească acest premiu, pentru că activitatea sa de cercetare asupra a două dintre aceste familii de quarcuri a reprezentat baza de la care au pornit apoi Kobayashi şi Maskawa.
Astfel de complicaţii apar din cauza regulii care impune ca premiul Nobel să nu fie împărţit de mai mult de trei laureaţi o dată.
În 1965 Premiul pentru Fizică a fost împărţit de Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger şi Richard Feynman pentru contribuţiile lor importante în domeniul electrodinamicii cuantice. Freeman Dyson, cel care a demonstrat matematic că toate cele trei abordări ale fizicienilor laureaţi sunt echivalente, a rămas pe dinafară.


O problemă similară s-a produs şi în ceea ce priveşte dezvoltarea cromodinamicii cuantice, domeniu bazat pe studiile publicate de David Gross, David Politzer şi Frank Wilczek, precum şi pe o serie de cursuri susţinute de Gerard ‘t Hooft. Din fericire Gerard ‘t Hooft a primit şi el premiul Nobel dar pentru o altă contribuţie, în 1999, ceea ce a permis ca primii trei să-şi împartă Nobelul în 2004.
Alte controverse sunt de-a dreptul misogine, Comitetul Nobel fiind acuzat că nu recunoaşte meritele femeilor oameni de ştiinţă. Cercetătorul Chien-Shiung Wu, de la Universitatea Columbia, a confirmat experimental descompunerile beta postulate teoretic de Chen Ning Yang şi Tsung-Dao Lee, ajutându-i astfel pe cei doi să câştige în 1957 Premiul Nobel pentru Fizică, premiu pe care însă ea nu l-a primit niciodată.
Activitatea de cercetare întreprinsă de Rosalind Franklin în domeniul imagisticii prin difracţie cu raze X a ADN-ului a confirmat structura helicoidală a acestuia, adică exact descoperirea pentru care Francis Crick, James Watson şi Maurice Wilkins au primit Nobelul pentru Medicină în 1962. Rosalind Franklin nu a fost nici măcar menţionată şi a sfârşit tragic, la 37 de ani, victimă a unui cancer ovarian.


Joycelyn Bell Burnell nu a primit Nobelul pentru Fizică în 1974 pentru primele observaţii ale pulsarilor - stele neutronice care emit unde radio, deşi ea a fost cea care a descoperit prima astfel de stea (ce a fost denumită mai târziu CP 1919) în 1967. Ea şi-a împărtăşit observaţiile cu profesorul coordonator cu care îşi făcea teza de doctorat, Antony Hewish, iar acesta a primit premiul Nobel. Comunitatea astronomilor a condamnat acest premiu care a intrat în istorie sub pseudonimul „No-Bell” - trimitere la numele celei care ar fi meritat să-l primească şi nu l-a primit.
În jurul acestor premii au început să circule şi o serie de legende urbane. Dintre acestea, poate cea mai populară, explica de ce nu există şi un Nobel pentru Matematică - soţia (sau amanta) lui Alfred Nobel ar fi avut o aventură cu un matematician suedez - poveste însă neconfirmată.
Celebritatea de care se bucură premiile Nobel a dus la apariţia în oglindă a premiilor Ig Nobel, distincţii acordate în mod tradiţional celor mai trăsnite, ciudate sau inutile studii şi realizări ştiinţifice, nişte premii menite să onoreze „acele realizări care mai întâi ne fac să râdem şi apoi ne pun pe gânduri”.

Fizicianul Andre Geim este primul şi deocamdată singurul om de ştiinţă care a câştigat atât un premiu Nobel cât şi unul Ig Nobel - premiul Nobel pentru dezvoltarea unui nou material bidimensional denumit grafen, iar premiul Ig Nobel pentru că a reuşit să facă să leviteze în câmp magnetic o broască vie.


Articole înrudite