19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patiserii mizează pe un consum de peste 8 milioane de cozonaci
Patiserii mizează pe un consum de peste 8 milioane de cozonaci

Patiserii şi brutarii români mizează pe un consum de peste 8 milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor de iarnă datorită creşterii exporturilor şi a cererii pe piaţa internă, dar şi ieftinirii produselor alimentare odată cu reducerea TVA de la 24% la 9%.
"Anul acesta ieşim pe piaţă cu 8 - 8,1 milioane de cozonaci, peste cifra de anul trecut de 7,3 milioane, datorită creşterii exportului, dar şi cererii pe plan naţional. Trebuie să fim realişti, cozonacul este şi mai ieftin anul acesta cu 12% datorită reducerii TVA de la 24 la 9%. Suntem bine poziţionaţi şi în ceea ce priveşte exporturile de cozonaci care s-au dezvoltat foarte bine în această perioadă premergătoare Crăciunului", a declarat, marţi, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Potrivit sursei citate, cozonacul românesc ajunge "pe tot globul", exporturile dezvoltându-se foarte bine în Germania, Marea Britanie, ţările nordice, dar mai ales în ţările unde sunt comunităţi importante de români. "Mergem la export cu cozonaci pe tot globul. Acesta s-a dezvoltat foarte bine în Germania, Marea Britanie şi ţările nordice, dar se menţine foarte bine în Spania şi Italia şi mai nou în Australia, SUA şi Canada, peste tot unde sunt comunităţi de români. Noi mergem cu produsele tradiţionale româneşti şi trebuie să fim foarte atenţi să ne adresăm şi comunităţilor locale din fiecare ţară în aşa fel încât să fie apreciat cozonacul şi de populaţia din ţările respective", a explicat şeful ROMPAN.
Deşi au prins foarte bine pe piaţa locală, dar şi la export, cozonacii cu arome şi umpluturi diverse, mai mult sau mai puţin tradiţionale, cel mai bine vândut pe piaţa locală rămâne în continuare cozonacul cu nucă şi cacao. "Ca să satisfacem cerinţele consumatorilor facem o gamă diversificată de cozonaci, cu umpluturi diverse: nucă, stafide, cacao, rahat, dar cel mai căutat atât pe plan naţional cât şi extern este cel cu nucă şi cacao. Noi vrem să satisfacem cerinţele tuturor consumatorilor, astfel încât omul să poată să aleagă dintr-o gamă largă de produse", a menţionat preşedintele ROMPAN.
Potrivit sursei citate, la ora actuală există peste 70 de reţete tradiţionale de cozonac consacrate, înregistrate la Ministerul Agriculturii, iar cererea producătorilor de a înregistra astfel de reţete este foarte mare.
"În România sunt foarte multe reţete tradiţionale consacrate pentru cozonaci şi sunt foarte multe cereri din partea producătorilor de înregistrare pe programul MADR cu reţete consacrate. Majoritatea încearcă să readucă în activitate ceea ce se făcea odată. În momentul de faţă avem 70 de astfel de reţete", afirmă Popescu.
Cozonacii pot fi cumpăraţi în această perioadă cu sume cuprinse între 5 şi 50 de lei/bucata, în funcţie de gramaj.


Articole înrudite