04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câinii împart cu stăpânii lor riscurile de a face diabet
Câinii împart cu stăpânii lor riscurile de a face diabet

Publicat recent în British Medical Journal, un studiu de ultimă generaţie sugerează că oamenii şi câinii lor au aproximativ acelaşi risc de diabet, datorită unui stil de viaţă similar.
Cercetătorii au folosit date de la cea mai mare companie de asigurări pentru animale de companie din Suedia şi au reuşit să urmărească proprietarii câinilor pentru a monitoriza starea lor de sănătate.
Comparând datele de la 208.980 de perechi proprietar/câine şi 123.566 de proprietari de pisici, ei au descoperit că deţinerea unui câine cu diabet zaharat a fost asociată cu un risc de diabet de tip 2, cu 38% mai mare în comparaţie cu persoanele cu un câine sănătos. Un fenomen pe care nu l-au înregistrat la oamenii care au o pisică diabetică. „Pisicile preferă, în general, să aibă mai multă independenţă faţă de stăpâni atunci când vine vorba de stilul lor de viaţă”, a declarat unul din autorii studiului,  Beatrice Kennedy, de la Universitatea Uppsala (Suedia).
„Având în vedere cercetările privind riscul comun indus de o masă corporală exagerată (obezitate),  între proprietarii de câini şi animalele lor de companie, credem că pot fi implicate obiceiurile alimentare, precum şi nivelurile foarte apropiate de activitate fizică”, a adăugat cercetătoarea pentru o publicaţie specializată în acestă gravă maladie metabolică. Deoarece la om ca şi la animale, dieta, obezitatea şi inactivitatea fizică influenţează riscul de a dezvolta diabet de tip 2.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu exclud nici ipoteza că expunerea comună la poluanţii din mediu creşte riscul de diabet. Studiul este încă în fază incipientă  şi, prin urmare, vor fi necesare lucrări suplimentare pentru a determina cauza sau cauzele acestui risc de diabet împărţit între câini şi stăpânii lor.
Diabetul de tip 2 e o afecţiune care apare când organismul oamenilor sau câinilor devine rezistent la insulină sau cand pancreasul este incapabil să producă suficientă insulină; sedentarismul şi supraponderalitatea sunt factori cauzali cerţi pentru această boală. Deşi nu toţi pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip 2 sunt supraponderali, obezitatea şi lipsa activităţii fizice sunt două dintre cele mai comune cauze ale acestei maladii.


Articole înrudite