Coreea de Sud interzice carnea de câine, dar soarta a mii de animale rămâne incertă

La prima vedere, interdicţia adoptată de autorităţile sud-coreene privind creşterea câinilor pentru consum pare o victorie pentru activişti. În realitate, majoritatea celor aproximativ 500.000 de câini din ferme riscă să ajungă tot pe masa abatorului — acum în regim de “lichidare”, nu de afacere legală.

De la fermă la sacrificial

Termenul-limită de 2027 a declanşat o compensare masivă: fermierii primesc circa 450 de dolari pentru fiecare câine “cruţat”. Doar că “cruţat” nu înseamnă neapărat salvat. Multe animale rămân blocate în infrastructuri pe cale de dispariţie, iar metodele de sacrificare raportate — electrocuţia în special — contravin oricăror standarte de bunăstare.

“Guvernul şi organizaţiile par să neglijeze ce se întâmplă efectiv cu aceşti câini după ce fermele se închid”, spune Choi Taegyu, profesor specializat în studii sociale şi drepturile animalelor. “Dacă alternativa e să moară în chinuri, eutanasierea asistată devine, cinic, ultimul act de responsabilitate.”

Adăposturi supraaglomerate, adopţii discriminate

Câinii transferaţi în centre publice nu scapă de risc: un sfert pier în primele luni din cauza bolilor sau traumatismelor, iar 20% sunt eutanasiaţi. Cauza principală — subfinanţarea cronică şi spaţiile insuficiente.

Organizaţiile de protecţie a animalelor susţin că salvarea efectivă e complicată de profilul raselor implicate. Tosa Inu — masiv, musculos, cu istoric de câine de luptă — şi Jindo, de talie medie, sunt greu de plasat în apartamentele mici din Seul sau Busan, unde preferinţa se îndreaptă spre rase decompresive. Soluţia parţială: reţele internaţionale de adopţie, active deja în Canada şi Statele Unite.

O piaţă în declin, dar nu extinctă

Concentrarea fermelor în zona metropolitană Seul şi în sudul ţării, aproape de Busan, reflectă demografia consumatorilor: predominant bătrâni care asociază carnea de câine cu proprietăţi medicinale, mai ales în perioadele caniculare. Mitul “energiei” rămâne încăpăţânat în anumite comunităţi.

Autorităţile încurajează fermierii să treacă la alte specii — caprele sunt menţionate frecvent ca alternativă — fără să rezolve însă problema de fond: ce faci cu animalele vii, acum, când sistemul de salvare e depăşit de amploarea fenomenului?

Interdicţia legală produce, paradoxal, un “ultim val” de sacrificări masive înainte de 2027. Cifrele oficiale sunt lacunare, iar monitorizarea efectivă a fermelor rămâne deficitară. Legea a interzis viitorul industriei, nu neapărat şi moartea celor prinşi în prezentul ei.