12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Boc şi gălăţenii: La Prefectură i-au dat ouă şi roşii, iar la Movileni numai „urări de bine”
Boc şi gălăţenii: La Prefectură i-au dat ouă şi roşii, iar la Movileni numai „urări de bine”
Două ouă şi o roşie egal 2.700 de lei. Aceasta este amenda cumulată pe care trebuie să o plătească cei trei gălăţeni din conducerea filialei locale a ţărăniştilor pentru felul în care şi-au manifestat „afecţiunea” faţă de primul ministru sâmbătă, când i-au aruncat cu ouă şi o roşie. Amendaţii vor încerca să vadă dacă gălăţenii nu vor să îi ajute să plătească amenda. Au acumulat atâta energie negativă că, în loc să îşi pună ştreangul de gât, au ales să îi facă o urare şi să îi arunce câteva ouă şi o roşie premierului aflat în vizită la Galaţi. Aşa şi-au motivat gestul cei trei gălăţeni care au aruncat cu ouă şi roşii în premierul Emil Boc, dar nu l-au nimerit. Incidentul a avut loc în faţa Prefecturii Galaţi, unde sâmbătă premierul a participat la şedinţa Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. Marian Popa, preşedintele ţărăniştilor gălăţeni, Nelu Furtună, vicepreşedintele, şi Geanina Caracaş, preşedinta organizaţiei de tineret a aceluiaşi partid, sunt cei trei care au aruncat cu ouă şi roşii în premierul Emil Boc la ieşirea acestuia din Prefectura Galaţi. Cei doi bărbaţi i-au strigat premierului „Nu vrem lei, nu vrem valută, vrem ca Boc să ne re-f...ă”, şi ca un remember la sloganul adresat în anii '90 lui Roman, dar şi ca protest faţă de măsurile de austeritate luate de premier. Un spp-ist a barat un ou, iar un cameraman a fost atins de altul, în timp ce roşia nu şi-a atins ţinta. Premierul a scăpat basma curată şi a pornit spre Şendreni. „Nu o să mă oprească doi-trei care aruncă ouă să merg în zonele cu probleme. Este dreptul fiecăruia să protesteze cum vrea”, a spus premierul referindu-se la acest incident. Cei trei protestatari au fost luaţi pe sus şi duşi la poliţie, unde au fost şi amendaţi, cu câte 1.000 de lei bărbaţii şi 700 femeia, pentru constituire de grup ce pune în pericol grav ordinea şi liniştea publică şi adresare de injurii. Femeii i s-a reţinut doar prima infracţiune şi faptul că a aruncat cu roşia, nu şi proferarea de injurii deoarece ea doar a huiduit, nu a rostit şi injurioasele cuvinte. Toţi trei s-au ales şi cu dosare penale pentru ultraj.

Au contestat sancţiunea

Considerând că e prea mare amenda, cei trei gălăţeni au contestat-o, dar dacă nu vor avea izbândă au de gând să ceară ajutorul gălăţenilor deoarece nu au făcut acest gest doar pentru ei. „Am aruncat inclusiv pentru cei care mi-au pus mâinile la spate şi mi-au stricat ceasul, pentru toţi”, îşi motiva iniţiativa Nelu Furtună, vicepreşedintele PNÞCD Galaţi.

„Ar trebui împuşcaţi toţi”

După duşul cu ouă şi roşii, Emil Boc a mai avut parte şi de alte manifestări de mulţumire, de data asta numai verbale, din partea câtorva zeci de săteni din Movileni. Oamenii se adunaseră lângă locul de unde trebuia să apară Boc şi voiau să îi spună păsurile. „Mi-a intrat apa în curte şi la alţi vecini la fel. Noi la Movileni suntem şi noi în pericol. De ce n-a oprit să ne lămurească. Noi nu suntem oameni? Ar trebui împuşcaţi”, spunea o bătrână supărată foc că Boc nu le-a dat atenţie. „Lasă-l, nu vezi ce grăbit e? I-o fi fiind foame, maică, fuge la masă, nu mai are vreme de noi”, i-a răspuns o vecină. Una dintre consilierele primăriei din localitate ne-a spus că, după inundaţiile din 2006, guvernul Tăriceanu alocase 8,5 miliarde de lei vechi pentru un dig care să le protejeze şi lor localitatea. „Aveam tot făcut, hârtiile aprobate. Au venit ei, Boc şi restul, şi ne-au tăiat banii de dig. Iar acum nici nu ne bagă în seamă”, spunea supărată Gabriela Pătulea. Oamenii se plâng că, de când a dat apa în şoseaua ce făcea legătura cu Şendreniul, nici apa curentă nu mai au.


Articole înrudite