Mirela Spirea are 30 de ani, s-a născut în Galaţi şi în 2000 a cunoscut un băiat italian, subofiter de rezervă care la cel moment era în misiune la poligonul de la Smârdan. În 2001 s-au căsătorit iar după şase săptămâni a obţinut viza şi a plecat în Italia, la Milano. În 2003 a devenit mama lui Alberto. „Un băieţel frumos şi inteligent, de care sunt mândră”, spune Mirela.
„În România am făcut liceul ştiinţific, după care m-am înscris la o post-liceală pe care nu am terminat-o. Acum sunt înscrisă în anul doi la Facultatea de Optometrie la Milano Bicocca”, ne-a povestit tânăra gălăţeancă, acum cetăţean italian.
Mirela spune că îşi doreşte foarte mult să revină în România, unde nu a mai fost din 2002, dar mereu a intervenit câte ceva. „Cum spuneam, sunt căsătorită de 9 ani, am un băieţel de 7 ani, frecventez universitatea şi în puţinul timp liber îl ajut pe soţul meu în activitatea noastră (cabinet optometric)”, ne explică tânăra noastră cititoare. Printre altele, ne-a spus că a fost pentru o perioadă fotomodel, o pasiune pe care o avea de mică. „Când reuşesc, merg la sală, unde practic Yoga, merg cu bicicleta cu băiatul meu, îmi place foarte mult să gătesc şi să organizez cine cu prieteni”, spune Mirela despre pasiunile ei. Dar cea mai nouă dintre acestea e cea care mi-a atras atenţia: „Pasiunea mea pentru armată şi în special pentru Alpini (vânători de munte) e datorită faptului că soţul meu e un subofiter de rezervă, şi când ne-am cunoscut el era în misiune la poligonul Smârdan, judeţul Galaţi. Acum trei săptămâni am plecat în armată, la San Candido la 6° Regiment Alpini, unde se efectuează instrucţie formală cu marşuri în munţi, manipularea şi utilizarea armelor, se capătă cunoştinţe despre vehicule militare, se fac lecţii de orientare şi pentru topografi (practică printre munţi). În cazarmă sunt femei şi bărbaţi. Uniforma şi instruirea e aceeaşi pentru toţi (egalitate, nici-o favoare pentru fete!), foarte dificilă. Sincer vă spun: viaţa militară este grea, începând de dimineaţă, cu trezirea la 6.30, şi până la 23.30, când se dă stingerea. Dar, având în vedere faptul că sunt ambiţioasă şi am lăsat acasă o familie, nu m-am gândit niciodată să renunţ”, povesteşte Mirela.
O tânără a cărei viaţă s-a schimbat mult în ultimii zece ani şi a cărei voinţă şi putere pot fi un exemplu pentru mulţi dintre tinerii noştri. O aşteptăm acasă, la Galaţi, pentru a ne povesti mult mai multe despre ea, despre familie, armată şi despre ceea ce i-a mai adus nou viaţa, pentru că, după cum se vede, o trăieşte din plin.
„În România am făcut liceul ştiinţific, după care m-am înscris la o post-liceală pe care nu am terminat-o. Acum sunt înscrisă în anul doi la Facultatea de Optometrie la Milano Bicocca”, ne-a povestit tânăra gălăţeancă, acum cetăţean italian.
Mirela spune că îşi doreşte foarte mult să revină în România, unde nu a mai fost din 2002, dar mereu a intervenit câte ceva. „Cum spuneam, sunt căsătorită de 9 ani, am un băieţel de 7 ani, frecventez universitatea şi în puţinul timp liber îl ajut pe soţul meu în activitatea noastră (cabinet optometric)”, ne explică tânăra noastră cititoare. Printre altele, ne-a spus că a fost pentru o perioadă fotomodel, o pasiune pe care o avea de mică. „Când reuşesc, merg la sală, unde practic Yoga, merg cu bicicleta cu băiatul meu, îmi place foarte mult să gătesc şi să organizez cine cu prieteni”, spune Mirela despre pasiunile ei. Dar cea mai nouă dintre acestea e cea care mi-a atras atenţia: „Pasiunea mea pentru armată şi în special pentru Alpini (vânători de munte) e datorită faptului că soţul meu e un subofiter de rezervă, şi când ne-am cunoscut el era în misiune la poligonul Smârdan, judeţul Galaţi. Acum trei săptămâni am plecat în armată, la San Candido la 6° Regiment Alpini, unde se efectuează instrucţie formală cu marşuri în munţi, manipularea şi utilizarea armelor, se capătă cunoştinţe despre vehicule militare, se fac lecţii de orientare şi pentru topografi (practică printre munţi). În cazarmă sunt femei şi bărbaţi. Uniforma şi instruirea e aceeaşi pentru toţi (egalitate, nici-o favoare pentru fete!), foarte dificilă. Sincer vă spun: viaţa militară este grea, începând de dimineaţă, cu trezirea la 6.30, şi până la 23.30, când se dă stingerea. Dar, având în vedere faptul că sunt ambiţioasă şi am lăsat acasă o familie, nu m-am gândit niciodată să renunţ”, povesteşte Mirela.
O tânără a cărei viaţă s-a schimbat mult în ultimii zece ani şi a cărei voinţă şi putere pot fi un exemplu pentru mulţi dintre tinerii noştri. O aşteptăm acasă, la Galaţi, pentru a ne povesti mult mai multe despre ea, despre familie, armată şi despre ceea ce i-a mai adus nou viaţa, pentru că, după cum se vede, o trăieşte din plin.
