Risc de inundaţii în judeţul Vrancea. Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a populaţiei

În contextul condiţiilor hidrometeorologice nefavorabile prognozate pentru judeţul Vrancea, caracterizate prin creşterea debitelor râului Putna, autorităţile au dispus măsuri preventive pentru gestionarea riscului de inundaţii şi pentru protejarea populaţiei din localităţile Mirceştii Vechi şi Bilieşti.

La nivelul judeţului sunt mobilizate peste 200 de cadre şi 65 de mijloace tehnice aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. Acestea acţionează în teren pentru monitorizarea cursurilor de apă, verificarea zonelor vulnerabile şi intervenţia rapidă în sprijinul comunităţilor aflate în risc.

Totodată, 50 de militari din cadrul Garnizoanei Focşani, cu mijloace tehnice specifice, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul forţelor operative, în funcţie de evoluţia situaţiei din teren.

Având în vedere dinamica fenomenelor meteorologice şi hidrologice, autorităţile au dispus evacuarea preventivă a populaţiei din zonele afectate, măsura fiind implementată pentru protejarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor, astfel:

Mirceştii Vechi:

  • 4 persoane (o mamă şi trei copii) au fost evacuate şi relocate la Şcoala Vânători;
  • 16 persoane s-au autoevacuat şi s-au relocat la rude;
  • 4 persoane au refuzat evacuarea.

Bilieşti:

  • 3 persoane au fost evacuate şi relocate la Căminul Cultural;
  • 2 persoane s-au autoevacuat şi s-au relocat la rude;
  • 160 de persoane au refuzat evacuarea.

De asemenea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea intervine în teren cu 34 de lucrători şi 11 mijloace tehnice, pentru limitarea efectelor posibile generate de creşterea debitelor cursurilor de apă. În zonele expuse sunt utilizate aproximativ 500 de metri de diguri mobile din panouri şi 2.000 de saci de nisip, pentru consolidarea sectoarelor vulnerabile şi protejarea infrastructurii şi a gospodăriilor.

Acţiunile sunt coordonate la nivel judeţean, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale, astfel încât intervenţiile să fie rapide şi eficiente, în funcţie de evoluţia situaţiei operative.

Recomandări pentru populaţie:

  • urmăriţi informările şi avertizările transmise de autorităţi;
  • respectaţi indicaţiile forţelor de intervenţie;
  • evitaţi deplasările în zonele afectate sau cu potenţial de risc.

Situaţia este monitorizată permanent, iar forţele implicate rămân pregătite să intervină pentru protejarea vieţii, bunurilor şi mediului.

Foto: ISU Vrancea

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...