O realitate înjurătoare și-a făcut loc în societatea românească: frica şi disperarea oamenilor sunt transformate în business de jilţ. Asistăm, pasivi, la nașterea unui nou tip de comerț imoral: produsele și serviciile care exploatează frica și suferința — teste „antidrog” nevalidate, „ghiduri-minune”, cărți de rugăciuni — sunt vândute ca soluții, iar victimele plătesc cu speranța. Când autoritățile și societatea rămân indiferente, profitul îl iau cei care speculează durerea oamenilor.
În loc să oferim servicii de prevenție, tratament și consiliere accesibile, așa cum bine sintetizează în cartea „Medicina adicțiilor” conferențiarul universitar dr, Claudiu Ionuț Vasile de la Facultatea de Medicină a Universității „Dunărea de Jos” de la Galați, vedem rafturi pline cu teste rapide scoase pe piață fără explicații clare, cărți care promit „vindecarea” prin rugăciune și „ghiduri” vândute la prețuri umflate. PS: Pe doctor îl găsiți și la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați. Nu fac această precizare pentru a-l recomanda – nu are nevoie de asta. Îl recomandă profesionalismul, dedicarea și implicarea reală pe care le pune în slujba tinerilor care se confruntă cu dependențe de droguri.
Această piață a speranței false nu doar că înșală — ea legitimează ignoranța, mutilează înțelegerea medicală și subminează adevăratele soluții. Pasivitatea noastră încurajează profitul oportuniștilor; complicitatea tăcută trebuie întreruptă.
Suntem martorii unei transformări perverse: frica și disperarea devin marfă. Într-un context în care politicile publice de sănătate sunt deficitare, apare o industrie paralelă — un comerț imoral care comercializează iluzii sub ambalaj legitim. Teste de depistare vândute la prețuri ridicate în farmacii, manuale care promovează „remedii” neştiinţifice sau broşuri care încurajează soluţii spirituale ca panaceu — toate acestea acţionează ca un dopaj emoțional care amăgeşte familiile în loc să le ajute. Eroarea nu este doar a vânzătorilor: e şi a noastră, a societăţii care acceptă pași superficiali în loc de intervenţii complexe. Când accepți ca îngrijorarea părinților să fie convertită în profit fără evaluare critică, normalizezi o practică care erodează încrederea în profesie, stigmatizează persoanele dependente și deturnează resurse care ar fi putut susține prevenţia și tratamentul real. A rămâne pasiv în fața acestui fenomen înseamnă a permite ca vulnerabilitatea socială să devină teren de vânătoare pentru escroci — iar plata o plătesc cei mai neajutorați dintre noi.
Vânzarea la farmacii a „testelor antidrog” scumpe, a ghidurilor-miracol şi a cărţilor derugăciuni care promit protecţie împotriva consumului de droguri este o combinaţie toxică între pseudostiinţă, marketing agresiv şi eşecul politicii publice. Această industrie a speranţei falsificate exploatează vulnerabilitatea părinţilor şi a tinerilor — nu pentru a-i ajuta, ci pentru a le scoate banii.
Testele rapide vândute „pe buză” nu sunt un instrument de prevenţie şi dau adesea rezultate înşelătoare. Testele de urină şi strip-urile pentru droguri pot produce fals-pozitive sau fals-negative din cauza interferenţelor chimice şi a limitărilor metodologice; în plus, interpretarea greşită a rezultatului creează alinare falsă sau panică nejustificată. În sănătate publică, astfel de instrumente trebuie folosite doar în contexte controlate şi însoţite de counselling şi confirmare de laborator. „Adicția reprezintă o condiție complexă și multidimensională, situată la confluența dintre medicină, psihiatrie, sănătate publică și politici sociale” atrage atenția medicul Claudiu Ionuț Vasile, specialist în medicina psihiatrică. Primul pas, susține specialistul, în tratarea adicțiilor este dezincriminarea socială și reducerea stigmei. Atâta timp cât dependenții sunt priviți ca delincvenți și nu ca pacienți, ei vor evita să ceară ajutor. Persoanele care se confruntă cu dependențe sunt adesea marginalizate, judecate și excluse, ceea ce nu face decât să agraveze izolarea și să împiedice accesul la servicii de sănătate. Studiile arată că stigmatizarea este unul dintre principalii factori care descurajează cererea de sprijin și întârzie recuperarea. Privind adicția ca boală și nu ca „vină morală”, societatea deschide drumul către intervenții eficiente bazate pe știință și compasiune.
Adicția nu trece cu acatiste
Cărţile de rugăciuni şi „ghidurile” care promit protecţie morală sau spirituală nu sunt tratament — şi când sunt vândute ca soluţie unică pentru dependenţă, devin înscenări periculoase. Recuperarea se bazează pe intervenţii psihologice şi medicale demonstrate, nu pe sloganuri religioase comercializate. În plus, prezentarea acestor produse ca „soluţii” conduce la culpabilizarea victimelor şi la retragerea de la tratamente eficiente.
Politica publică slabă creează această piaţă și acest nou tip de înșelătorie pentru care prețul este uriaș: viața! Când statul nu oferă servicii de prevenţie, diagnostic şi tratament accesibile, când legislaţia şi controlul public sunt laxiste, spaţiul este umplut de oferte private — unele legitime, altele fraude. Aceasta nu e doar imorală — e o eroare strategică: măsuri de sănătate publică slabe se traduc direct în profituri ilicite pentru oportunişti.
Farmaciile şi advertiserii trebuie trase la răspundere. Publicitatea înşelătoare pentru produse de sănătate şi vânzarea de teste nevalidate la preţuri umflate sunt probleme reglementabile: există norme privind publicitatea produselor farmaceutice şi protecţia consumatorului care trebuie aplicate — şi sancţiuni reale pentru abuz. Tăcerea sau complicitatea autorităţilor încurajează abuzul.
Exemplele ţărilor care funcţionează arată clar alternativa: programe bazate pe dovezi, servicii de verificare (drug-checking) operate profesional, acces la tratament substitutiv şi psihoterapie, campanii de informare corecte şi controale stricte asupra marketingului. Acestea reduc riscul, salvează vieţi şi nu alimentează «industria fricii».
„Legile și politicile guvernamentale nu sunt doar instrumente reactive; atunci când sunt folosite în mod proactiv, ele devin instrumente de sănătate publică care pot reduce incidența dependenței și pot modela traiectorii de sănătate pe termen lung” sintetizează dr. Claudiu Ionuț Vasile în „Medicina adicțiilor”. În România, unele programe derulate în școli, susținute de Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor (fosta Agenția Națională Antidrog /ANA) sau ONG-uri locale au încercat evidențieze metode de sprijin pentru persoanele cu adicții de droguri: suportul socio-familial și comunitar, familia ca primă linie de apărare, programele structurate care oferă instruire în abilități parentale, psihoeducație și alfabetizare emoțională care au demonstrat rezultate promițătoare, strategii comunitare care reduc stigma și promovează educația pentru sănătate sunt esențiale. Cu toate acestea, ele sunt adesea subfinanțate, implementate inconsistent și se concentrează excesiv pe avertismente didactice, în loc să dezvolte reziliența prin abilități concrete (ex. asertivitate, reglare emoțională, abilități de refuz).
Cum ar trebui să „tratăm” această „abundență” de teste vândute chiar în farmacii la prețuri costisitoare sau a „tămăduitoarelor” cărți de acatiste care și aceastea au atins praguri de cost uluitoare?
Prin interzicerea sau reglementarea strictă a vânzării la liber a testelor rapide nevalidate: tranzacţii doar cu produse certificate şi obligaţia farmaciei de a oferi informaţii clare despre limitările testelor şi paşii următori (confirmare de laborator, consiliere). Prin campanii publice susţinute despre ce funcţionează în tratarea dependenţelor (medicaţie, psihoterapie, programe comunitare) cu implicarea directă a medicilor. Prin campanii publice despre pericolele reprezentate de „soluţiile” comerciale. Prin control juridic şi sancţiuni pentru reclame înşelătoare: implicarea ANPC / autorităţilor sanitare pentru verificarea mesajelor şi preţurilor din farmacii. Aplicarea legii în mod vizibil pentru a crea efect de descurajare. Prin dezvoltarea serviciilor de harm-reduction legitime (drug-checking profesionist, centre de consiliere, liniile de sprijin), pentru a oferi alternativă practică şi sigură la „teste pentru acasă”. Prin finanţare pentru tratament accesibil şi pentru programe în şcoli: prevenţie serioasă, nu bazaconii vândute la raft.
Nu avem voie să acceptăm ideea că religia, teama sau ignoranţa să fie monetizate în numele „protecţiei”. Există loc pentru sprijin spiritual în recuperare — dar complementar, nu substitutiv şi sigur nu vândut ca „garanţie” împotriva drogurilor. Când politica publică e slabă, se nasc mafii ale speranţei; o ţară responsabilă tratează problema prin sănătate publică, reglementare şi empatie — nu prin vânzători şmecheri care cer 50–200 lei pe o falsă linişte sau pe o carte vindecătoare.
Nu cu teste de 100 lei din farmacii și nici cu „cărți de rugăciuni-minune” scăpăm de droguri. Nu cu frica părinților transformată în afacere și nici cu reclame mincinoase online ajutăm copiii. Adevărul e simplu: prevenția și recuperarea dependențelor nu se fac cu iluzii scumpe, ci cu politici publice reale – educație, consiliere psihologică, tratament medical și exemple din țările unde sistemul chiar funcționează.
Când statul e absent, apar comercianți care profită de disperare. Asta nu e protecție – e o piață a fricii. Drogurile nu se combat cu șarlatanie. Se combat cu știință, cu măsuri și cu responsabilitate.
Aida Zaharia
