Cutremur cu magnitudinea 5,1, în sudul Italiei

Ioana TanaseMapamond10 ianuarie 2026

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a fost înregistrat în dimineaţa zilei de sâmbătă în largul coastei sudice a Italiei, au anunţat autorităţile citate de agenţiile DPA şi EFE. Potrivit Protecţiei Civile şi pompierilor, în urma seismului nu au fost raportate victime, pagube materiale sau solicitări de intervenţie.
Cutremurul s-a produs la ora locală 05:53 (04:53 GMT), la o adâncime de 65 de kilometri.

Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) a anunţat că seismul a avut epicentrul la aproximativ 20 de kilometri distanţă de coasta sudică a regiunii Calabria, în Marea Ionică. Cutremurul a fost resimţit în extremitatea sudică a peninsulei italiene şi pe insula mediteraneană Sicilia, au relatat media italiene.
Agenţia de Protecţie Civilă a declarat că a efectuat verificări la faţa locului după cutremur şi a informat autorităţile locale pentru ca acestea să poată lua măsurile necesare.
Cutremurul a provocat panică în rândul populaţiei, cu mai multe apeluri către serviciile de urgenţă şi numeroase mesaje pe reţelele sociale, notează EFE.
Ca măsură de precauţie, circulaţia trenurilor între oraşele Roccella Ionica (sud) şi Melito di Porto Salvo (sud), pe linia Catanzaro-Melito, a fost suspendată de la ora locală 06:00 (05:00 GMT) pentru verificări tehnice la nivelul infrastructurii, a anunţat Reţeaua Feroviară Italiană.
Autorităţile au activat protocoale de monitorizare şi vigilenţă în vederea unor posibile replici.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...