Imaginează-ţi că te afli în mijlocul unui conflict fără arme, fără explozii şi fără tancuri. În schimb, eşti bombardat zilnic cu informaţii contradictorii, panică alimentată artificial şi naraţiuni care îţi influenţează deciziile, sănătatea şi starea psihică. Acesta este războiul cognitiv – o formă de luptă invizibilă, dusă nu pe fronturi, ci în mintea oamenilor, şi e mai prezent decât ne dăm seama.
Spre deosebire de războiul convenţional, cel cognitiv nu are limite clare, nu implică soldaţi sau tratate internaţionale. Ţinta o reprezintă percepţiile, emoţiile şi capacitatea noastră de a gândi critic. Se foloseşte de reţele sociale, tehnologii moderne şi inteligenţă artificială pentru a destabiliza comunităţi întregi. Afectate sunt nu doar adevărul şi încrederea în instituţii, ci şi sănătatea mintală şi discernământul public.
Una dintre cele mai sofisticate metode din acest tip de conflict este aşa-numitul „control reflexiv”, perfecţionat de Rusia. Această tehnică constă în manipularea adversarului prin informaţii false sau distorsionate, astfel încât el să ia decizii greşite, fără să-şi dea seama că a fost influenţat. Practic, ajunge să acţioneze în favoarea celui care îl manipulează.
Pandemia de COVID-19 a fost un teren fertil pentru astfel de campanii. Milioane de oameni au fost expuşi la informaţii false despre tratamente, vaccinuri sau măsuri de protecţie, ceea ce a dus la decizii periculoase şi, în multe cazuri, la pierderi de vieţi omeneşti. În contextul războiului din Ucraina, au circulat teorii conspiraţioniste despre laboratoare biologice sau epidemii fabricate, menite să justifice invazia sau să creeze haos. România nu a fost ocolită, fiind vizată de campanii care au speculat temeri legate de crize sanitare sau economice.
În prezent, inteligenţa artificială este folosită pentru a crea personaje fictive pe reţelele sociale, capabile să câştige încrederea oamenilor şi să transmită mesaje toxice cu aparenţă de normalitate. Prin microtargetare, opiniile şi comportamentele noastre pot fi modelate în funcţie de datele pe care le oferim involuntar – ce căutăm, ce distribuim, ce citim. Manipularea nu mai presupune forţă brută sau metode brutale. E suficient ca o idee falsă, dar convingătoare, să apară zilnic în feed-ul tău, însoţită de „experţi”, articole aparent credibile şi algoritmi care ştiu exact ce emoţii să activeze.
Problema este că legislaţia internaţională nu ţine pasul cu acest tip de agresiune. Războiul cognitiv nu este recunoscut juridic ca act ostil, deşi produce efecte devastatoare. Nu există sancţiuni clare pentru cei care manipulează masiv emoţii, opinii şi decizii. În aceste condiţii, România şi alte state devin vulnerabile în faţa unui tip de război care nu seamănă cu cele din trecut, dar care afectează profund prezentul.
Dacă într-un conflict convenţional avem armate şi sisteme de apărare, în faţa unui atac informaţional ne rămâne vigilenţa. În primul rând, trebuie să acceptăm că informaţia poate răni. Iar protecţia începe cu un gest simplu: verificarea surselor. Nu te opri la titluri şocante sau postări virale. Caută informaţii din mai multe surse credibile şi întreabă-te mereu cine are de câştigat dacă tu ajungi să crezi ceva anume.
Vorbeşte cu cei din jur. Izolarea şi neîncrederea sunt mediul ideal pentru manipulare. Iar, la nivel mai larg, e nevoie ca autorităţile să trateze serios acest fenomen, prin strategii naţionale de apărare informaţională, educaţie media şi actualizarea legislaţiei.
Războiul cognitiv nu e o teorie conspiraţionistă. E real, activ şi periculos. Iar în faţa lui, conştientizarea şi gândirea critică sunt primele forme de apărare. Cu cât înţelegi mai bine cum funcţionează, cu atât eşti mai greu de controlat.
