Bărbaţii din America, Europa, Australia şi Noua Zeelandă au un număr din ce în ce mai mic de spermatozoizi, procentul acestora scăzând cu peste 50% în ultimii 40 de ani, conform unui studiu publicat recent, citat de CNN şi BBC. De asemenea, cercetarea atrage atenţia asupra faptului că acest proces nu pare să încetinească.
O meta-analiză care a reunit mai multe studii a demonstrat că numărul spermatozoizilor bărbaţilor din America, Europa, Australia şi Noua Zeelandă a scăzut în ultimele decenii, iar această tendinţă continuă, ambele concluzii indicând un posibil declin al stării de sănătate şi al fertilităţii.
"Acest studiu reprezintă un urgent semnal de alarmă pentru oamenii de ştiinţă şi autorităţile din domeniul sanitar din lumea întreagă pentru a cerceta cauzele actualei scăderi bruşte a numărului de spermatozoizi", a declarat Hagai Levine, co-lider al studiului realizat la Hadassah Braun School of Public Health and Community Medicine din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim.
Analiza nu a explorat motivele acestui declin, însă potrivit oamenilor de ştiinţă scăderea numărului de spermatozoizi a fost asociată anterior cu diverşi factori precum expunerea la anumite substanţe chimice şi pesticide, fumatul, stresul şi obezitatea.
Aceste concluzii sugerează gradul în care calitatea spermei poate reflecta impactul stilului de viaţă modern asupra sănătăţii bărbaţilor şi acţionează ca un "canar într-o mină de cărbuni" semnalând riscuri şi mai mari asupra sănătăţii, susţin cercetătorii.
Împreună cu o echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite, Brazilia, Danemarca, Israel şi Spania, Levine a cercetat şi a comparat rezultatele a 185 de studii cu privire la numărul de spermatozoizi, desfăşurate în perioada 1973 — 2011, realizând ulterior o aşa-numită analiză prin meta-regresie. Concluziile, publicate în jurnalul "Human Reproduction Update", indică un declin de 52,4% a concentraţiei spermei şi o scădere de 59,3% a numărului total de spermatozoizi în rândul bărbaţilor din America de Nord, Europa, Australia şi Noua Zeelandă. Prima reprezintă concentraţia de material seminal din timpul unei ejaculări, iar cea de-a doua este un indicator al concentraţiei spermei înmulţită cu volumul.
În cazul în care această tendinţă se menţine, specia noastră ar putea dispărea, susţine doctor Levine. "Dacă nu facem schimbări legate de stilul de viaţă, mediul înconjurător şi substanţele chimice la care ne expunem, sunt foarte îngrijorat cu privire la ce se va întâmpla în viitor. Până la urmă s-ar putea să ne confruntăm cu o problemă legată de reproducerea în general, aceasta putând însemna extincţia speciei umane", a declarat el pentru BBC.
În cazul bărbaţilor din America de Sud, Asia şi Africa nu a fost identificat un declin semnificativ. Cercetătorii au notat, însă, că în aceste regiuni au fost realizate mult mai puţine studii în acest sens.
Experţii cărora li s-a cerut să comenteze acest studiu au declarat că este vorba despre o analiză cuprinzătoare şi bine realizată. Potrivit lui Daniel Brison, specialist în embriologie şi biologia celulelor stem din cadrul Universităţii Manchester din Marea Britanie, descoperirile au o "implicaţie majoră nu doar în ceea ce priveşte fertilitatea ci şi sănătatea masculină şi sănătatea publică în general".
"O întrebare rămasă fără răspuns este dacă impactul cauzei declinului numărului de spermatozoizi, oricare ar fi aceasta, va afecta următoarele generaţii de copii prin epigeneză sau prin alte mecanisme care operează în cadrul spermei", a comentat Brison pentru Reuters.
Richard Sharpe din cadrul Universităţii din Edinburgh a adăugat că "în condiţiile în care încă nu se ştie ce fel stil de viaţă, ce fel de alimentaţie sau ce substanţe chimice ar sta la baza acestui declin, este necesară intensificarea eforturilor cercetătorilor de a le identifica, eforturi care trebuie să fie non-prezumtive în ceea ce priveşte cauza".
Scepticii susţin, însă, că o mare parte dintre studiile luate în calcul în cadrul acestei meta-analize ar putea lăsa de dorit, în cadrul unora dintre ele fiind implicat un număr relativ mic de bărbaţi, iar altele luând în calcul doar persoane de sex masculin care frecventau clinici de fertilitate şi care ar fi putut avea deci probleme de reproducere.
Profesor Allan Pacey din cadrul Universităţii Sheffield a declarat pentru BBC că nu a fost "niciodată convins în mod deosebit de numeroasele studii publicate până acum care susţin un declin al numărului de spermatozoizi în ultima vreme", însă el a subliniat că cercetarea de faţă abordează "multe dintre deficienţele cercetărilor anterioare". Pacey a subliniat însă că este nevoie de cercetări suplimentare. "Totuşi, lucrarea reprezintă un pas înainte către clarificarea informaţiilor care ne-ar putea permite în final să concepem studii mai eficiente pentru examinarea acestei chestiuni", a completat el.
La rândul său, doctor Levine a subliniat că este nevoie de acţiuni pentru îndepărtarea potenţialilor factori care ar putea duce la declinul numărului de spermatozoizi. "Trebuie să luăm măsuri — spre exemplu, o mai bună reglementare în ceea ce priveşte substanţele chimice produse de om — şi trebuie să continuăm eforturile privind combaterea fumatului şi a obezităţii", a spus el pentru BBC.