06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Badmintoniştii de la CSU Galaţi sunt campioni naţionali
Badmintoniştii de la CSU Galaţi sunt campioni naţionali

La Timişoara s-a desfăşurat în perioada 25-27 aprilie Campionatul Naţional de badminton pe echipe la Juniori I Under 19 şi Cupa României, la aceeaşi categorie de vârstă, probe individuale. Debutul în competiţie a fost excelent pentru sportivii gălăţeni, care au obţinut două victorii în turneul final pe echipe: 4-1 cu CSS 6 Bucureşti şi 4-1 cu CSM Timişoara. Într-o altă partidă, CSS 6 Bucureşti - CSM Timişoara 3-2. Ierarhia finală a arătat astfel: 1.CSU GALAŢI, campioană naţională; 2.CSS 6 Bucureşti; 3.CSM Timişoara. Antrenorul gălăţean Dorel Badiu a folosit echipa:  Cătălina Simionescu, Andreea Dimitriu, Irina Călin, Miruna Niţu, Adelina Marin (împrumutată de la CSS Bacău), Cosmin Panfil,  Radu Rusu, David Niţu. Gălăţenii au continuat pe aceeaşi linie şi la Cupa României, unde au înregistrat următoarele rezultate: simplu băieţi: Radu Rusu - locul II; simplu fete: Cătălina Simionescu - locul III; Dublu băieţi: Cosmin Panfil / Mihai Grosu (CSS 6 Bucureşti) - locul I, Radu Rusu/ Matei Droancă (CSS Bacău) - locul II; Dublu fete: Cătălina Simionescu/ Adelina Marin (CSS Bacău) - locul I,  Andreea Dimitriu/ Tania Rusu (CSS Oneşti) - locul III; Dublu mixt: Radu Rusu/ Cătălina Simionescu - locul I, Cosmin Panfil / Andra Olariu (CSM Timişoara) - locul II. Au participat sportivi de la: CSM Timişoara, CSS 6 Bucureşti, Sportul Studenţesc Bucureşti, Politehnica Iaşi, CSS Bacău, Universitatea Craiova, CSS Oneşti, CSU Galaţi. „Spre deosebire de anii precedenţi, acum am beneficiat de condiţii foarte bune de concurs şi asta s-a văzut în rezultate. Am câştigat Campionatul Naţional pe echipe Juniori I şi jumătate din locurile I de la probele individuale din cadrul Cupei României Juniori I, şi asta în condiţiile în care unii dintre sportivi nu au fost la capacitatea lor maximă, datorită unor accidentări mai vechi, sau datorită bolilor de... sezon", a concluzionat antrenorul de la CSU Galaţi, Dorel Badiu.


Articole înrudite