19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bancomate încărcate cu bani falşi. Percheziţii de amploare
Bancomate încărcate cu bani falşi. Percheziţii de amploare

La data de 03.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu  poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă efectuează 4 perchiziţii domiciliare în municipiul Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.
În cauză s-a reţinut că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 240.000 euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote în valoare de 500 euro falsificate. Dintre acestea, doar şase bancnote au fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate. Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, fiind cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber.
Două persoane vor fi conduse la sediul DIICOT – Structura Centrală, pentru audieri.
Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tennico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.
La acţiune participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi de Criminalistică.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Articole înrudite