
Licitaţia pentru valorificarea Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi şi a Liberty Tubular Products, organizată de consorţiul administratorilor concordatari Euro Insol şi CITR, s-a încheiat astăzi, 12 martie 2026.
În urma procedurii, cinci investitori strategici din Europa şi Asia au achiziţionat cu 10.000 euro caietul de sarcini, o parte dintre aceştia efectuând deja vizite la combinat, anunţă administratorii concordatari.
Consorţiul Euro Insol – CITR susţine că procesul de valorificare a activului a fost susţinut de o campanie extinsă de promovare şi identificare a potenţialilor investitori strategici.
„Demersurile au inclus contactarea directă a 13 investitori care îşi manifestaseră anterior interesul, precum şi transmiterea de informaţii către ambasadele cu care România are relaţii economice. Totodată, oportunitatea investiţională a fost prezentată principalelor 40 de fonduri de investiţii active în domeniul siderurgic şi celor mai mari 30 de companii siderurgice din India, regiunea EMEA şi America, precum şi principalelor organizaţii siderurgice din SUA şi EMEA”, se arată într-un comunicat de presă.
„În ultimul an, compania a fost stabilizată astfel încât să nu intre în faliment, iar astăzi vorbim despre un activ bine conservat, pregătit pentru a fi preluat de un investitor strategic care să îi valorifice potenţialul industrial. În plus, interesul concret al celor cinci investitori care au achiziţionat caietul de sarcini ne arată că există premise reale ca acest proces să se finalizeze cu succes şi într-un calendar rezonabil, astfel încât combinatul să-şi recapete rolul de pilon economic important pentru regiune. Sunt convins că următoarele etape vor confirma acest potenţial”, a declarat Remus Borza, preşedinte Euro Insol.
„Interesul manifestat de investitori confirmă că acest activ industrial rămâne relevant la nivel european. Dincolo de infrastructura şi capacităţile industriale, unul dintre cele mai valoroase atuuri ale combinatului este forţa de muncă specializată care există aici. Competenţele tehnice, experienţa acumulată în ani de activitate şi cultura industrială a acestei echipe reprezintă un capital strategic pentru orice investitor care doreşte să repornească şi să dezvolte producţia. Tocmai de aceea, în dialogul pe care l-am avut cu investitorii, interesul pentru resursa umană a fost constant menţionat ca un element esenţial al potenţialului combinatului”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Comitetul Interministerial va fi informat cu privire la demersurile realizate şi la concluziile rezultate în urma procesului de promovare şi licitaţie.
În luna februarie, modificarea Planului de restructurare al Liberty Galaţi, propusă de consorţiul administratorilor concordatari Euro Insol şi CITR, a fost aprobată de Tribunalul Galaţi, decizie care a permis valorificarea activelor combinatului siderurgic şi către atragerea unui investitor strategic.
În concret, la această licitaţie, chiar dacă cinci investitori au cumpărat caietul de sarcini, niciunul nu a depus garanţia de 7% din valoare adică nu au fost dispuși să plătească 709 milioane de euro şi deci urmează o nouă licitaţie, la un preţ mai mic sau chiar o negociere directă.
De ce ar vrea cineva să dea 709 milioane de euro când există posibilitatea să dea mai puţin?
Între timp, siderurgiştii aşteaptă de la guvern o hotărâre pentru declararea combinatului ca obiectiv de importanţă strategică pentru a putea beneficia de plata salariilor din fondul de garantare.
Pingback: Statul vrea drept de preempţiune la Liberty Galaţi. Ce se întâmplă cu salariile - Monitorul de Galati