14 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul începe sezonul cu o remiză albă
Oţelul începe sezonul cu o remiză albă

Aşteptarea suporterilor gălăţeni a luat sfârşit. Oţelul a întâlnit duminică seara acasă pe Petrolul Ploieşti în runda inaugurală a noului sezon din Superligă. Tehnicianul Laszlo Balint, aflat la al 100-lea meci din cariera de antrenor, a trimis în formula de start un mix format din 5 jucători aduşi în această vară şi 6 care au evoluat în tricoul nostru şi în sezonul trecut.

Oţelarii au avut lovitura de început, s-au instalat în jumătatea de teren adversă, Lameira (min.2) cu o execuţie de efect cu călcâiul a irosit o şansă importantă să deschidă scorul, iar Patrick s-a arătat şi el insistent şi periculos. Petrolul a ripostat şi a încercat să fie periculoasă pe flancuri. Echipa gălăţeană a avut iniţiativa, dar reuşitele au lipsit, căldura punându-şi amprenta pe calitatea jocului. În min.43 voleul lui Patrick s-a dus în înaltul tribunei. În prelungirile primei reprize, oaspeţii au irosit cea mai mare şansă de gol prin Ludewig care a fost blocat în extremis de portarul Dur-Bozoancă. Tabela de marcaj a rămas imaculată după prima jumătate a meciului.

Repriza a doua a început cu o incursiune periculoasă a lui Patrick care a fost blocat. Petrolul a replicat în min.57 cu un şut din careu al lui Doumtsios care a trecut puţin peste poartă. Fază importantă de gol pentru Oţelul în min.67 irosită de căpitanul Lameira care a fost angajat de Bicfalvi. Cu un sfert de oră înainte de final a debutat în tricoul Oţelului Matei Frunză, fiul fostului mare fotbalist gălăţean Sorin Frunză.

Pe final, în min.90 Dur-Bozoancă a salvat miraculos lovitura de cap a lui Duganzic, Petrolul a forţat în minutele de prelungiri, dar nu s-a schimbat nimic pe tabelă. Remiză albă echitabilă după aspectul partidei. Rezultat final: Oţelul - Petrolul 0-0.

Antrenorul Laszlo Balint a folosit formula: Dur-Bozoancă - Zhelev, Ne Lopes, Bonilla, Trif - Lameira, Zivulic, Andrezinho (min.63 Ciobanu) - Patrick (min.75 Rus), Bicfalvi, Bană (min.75 M.Frunză).

Oţelul respectă tradiţia anilor precedenţi şi debutează în campionat cu o remiză. În ce de-a doua etapă, echipa noastră va juca duminică, 20 iulie, de la ora 18.30, în deplasare, cu Farul Constanţa.


Articole înrudite