04 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Porneşte furnalul 5! Liberty Galaţi încearcă să se ţină de planul de redresare
Porneşte furnalul 5! Liberty Galaţi încearcă să se ţină de planul de redresare

Deşi mulţi siderurgişti îşi pierduseră speranţa, furnalul nr. 5, singurul funcţional din Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, este în plin proces de repornire.
Toată săptămâna trecută au venit spre Galaţi barje cu concentrat de minereu, trenuri cu cocs, adică materii prime necesare repornirii furnalului şi începerea producţiei de oţel.
Astăzi, 2 iunie 2025, încărcarea furnalului a început, ceea ce readuce speranţa redresării combinatului de la Galaţi, însă o speranţă moderată, căci siderurgiştii se tem că ar putea fi o repornire pe termen scurt. Reamintim că oprirera totală a furnalului a avut loc în luna iunie 2024.
De altfel, repornirea furnalului şi reluarea producţiei este unul dintre principalele obiective ale planului de restructurare ale Liberty Galaţi, combiantul aflându-se în procedura de concordat preventiv, iar respectarea obiectivelor asumate prin acest plan este obligatorie, căci altfel societatea va intra automat în faliment.
Aşadar, potrivit obligaţiei asumate Liberty Galaţi trebuie să atingă cât mai rapid un nivel de producţie de 5500 tone/zi, ceea ce va optimiza parametrii de producţie şi costurile variabile.
Din punct de vedere operaţional, creşterea producţiei de fontă la 5500 tone/zi poate fi realizată în 3-4 săptămâni de la repornirea furnalului.
Această însă nu va fi o sarcină uşoară, căci furnalul a fost oprit la data de 25 iunie 2024, fără golirea salamandrei. Aceasta înseamnă că partea superioară a furnalului este goală, însă partea inferioară este plină cu fier solidificat.
După cum se arată în planul de restructurare, partea superioară a furnalului a fost inspectată, iar reparaţiile necesare la materialul refractar au fost efectuate în timpul opririi. În partea inferioară, fierul solidificat (aşa-numita salamandră) creează tensiuni în vatra furnalului (căptuşeala refractară, blocurile de carbon) şi poate genera riscuri de apariţie a fisurilor la repornire, însă oficialii Liberty Galaţi susţin că s-au luat toate măsurile tehnice pentru ca aceste posibile fisuri să nu apară.
Deocamdată gălăţenilor nu le rămâne decât să spere că producţia va merge şi astfel combinatul va scăpa de spectrul falimentului.

Sursa imagini/video: Facebook Liberty Galaţi


Articole înrudite