Judeţul Galaţi este singurul judeţ din ţară care va beneficia de o linie de finanţare specială, din fonduri europene, pentru sprijinirea start-up-urilor la nivel local, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi,
Judeţul Galaţi este singurul judeţ din ţară care va beneficia de o linie de finanţare specială, din fonduri europene, pentru sprijinirea start-up-urilor la nivel local, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi,
Consiliul Judeţean Galaţi şi Patronatul IMM-urilor Galaţi organizează marţi, 3 martie, evenimentul „Programul Tranziţie Justă – catalizator pentru relansarea şi diversificarea economică a judeţului Galaţi”. Întâlnirea, programată la ora 10:30
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere intervenţia urgentă a autorităţilor pentru extinderea controalelor asupra firmelor de transport alternativ, după ce ANAF şi DNA au descoperit fraude de
La data de 3 iulie a.c., în urma activităților investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale, a fost depistat, pe raza municipiului, un tânăr
Salariile siderurgiştilor din combinatul siderurgic Liberty Galaţi sunt în întârziere, iar oamenii sunt din ce în ce mai nervoşi şi supăraţi din această cauză, dar în acelaşi timp şi foarte
Prin noul sistem informatic al ONRC s-au implementat o serie de transformări, una dintre acestea fiind implementarea sistemului de alocare a numărului de înregistrare unic, în sensul că numărul de
Termenul de acomodare cu sistemului informatic al ANAF (e-Factura) acordat firmelor se apropie de final. Deşi introducerea facturilor în sistemul e-Factura este obligatorie de la începutul anului, agenţii economici au
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 7,17% în primele opt luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 5,44% în primele şapte luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind
Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă