
Pregătit de Xiaomi ca o exclusivitate pentru piaţa chineză, Redmi K90 Max se anunţă un smartphone atipic, construit în jurul performanţei în gaming şi al unei autonomii impresionante.
Programat pentru lansare pe 21 aprilie, dispozitivul vine echipat cu un cip special Xiaomi D2, conceput pentru a creşte artificial numărul de cadre pe secundă în jocuri. Astfel, telefonul poate atinge pragul de 165 fps, sincronizat cu ecranul OLED, chiar şi în titluri care nu oferă suport nativ pentru acest framerate.
Deşi nu este un GPU propriu-zis, rolul cipului D2 este similar tehnologiilor de tip DLSS, folosind algoritmi de interpolare pentru a multiplica cadrele generate de procesorul principal, MediaTek Dimensity 9500. Această abordare poate aduce însă şi compromisuri, precum latenţe mai mari sau apariţia unor artefacte vizuale.
Xiaomi susţine că arhitectura cu două cipuri este optimizată pentru interpolarea cadrelor, scalarea rezoluţiei şi îmbunătăţirea calităţii imaginii în timpul jocului, transformând K90 Max într-un dispozitiv orientat clar către gaming competitiv.
Telefonul integrează şi un sistem avansat de răcire activă, cu ventilator, o premieră probabilă pentru Xiaomi, menit să reducă supraîncălzirea şi să limiteze throttling-ul în sesiunile intense. În acelaşi timp, compania sugerează că rezistenţa la apă şi praf nu va fi compromisă.
Un alt punct forte este bateria de 8550 mAh bazată pe tehnologie siliciu-carbon, completată de încărcare rapidă de 100W, încărcare inversă de 22,5W şi suport pentru bypass charging, util în gamingul prelungit.
La nivel de performanţă, modelul a apărut deja în Geekbench, unde varianta cu 16 GB RAM a obţinut scoruri de top pentru un dispozitiv bazat pe Dimensity 9500.
Redmi K90 Max va fi echipat cu un ecran OLED de 6,83 inci, rată de refresh de 165Hz, memorie LPDDR5X şi stocare UFS 4.1, specificaţiile complete urmând să fie confirmate la lansare.
Deşi este destinat iniţial pieţei din China, există posibilitatea ca dispozitivul să ajungă şi pe alte pieţe sub un alt nume, eventual fără cipul D2 şi cu unele modificări la nivel de hardware.