Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a primit ieri încă 139 de bilete de tratament pentru seriile cu plecare în intervalul 27-29 iulie, acestea fiind pentru staţiunile: Lacu Sărat – 99,
Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a primit ieri încă 139 de bilete de tratament pentru seriile cu plecare în intervalul 27-29 iulie, acestea fiind pentru staţiunile: Lacu Sărat – 99,
Conducerea Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a hotărât prelungirea perioadei de înscrieri pentru Admitere 2010 cu încă o zi. Astfel, candidaţii se pot înscrie şi azi, între orele 8.00
Respins mereu de cea care i-a dat viaţă, apoi de femeia pe care o iubea, un tânăr de 23 de ani, crescut de mic prin aşezăminte de stat, dar care
De la prima etapă de înscriere în clasa a IX-a, 120 de elevi care avuseseră fişe iniţiale de înscriere cu opţiuni la licee pentru care nu aveau mediile necesare de
Din totalul de 1.453 de cadre didactice înscrise la titularizare, 1.220 s-au prezentat ieri în centrele de examinare, de la Pedagogic şi Marină, iar 233 au absentat. Inspectorul general adjunct,
Comisarul şef Doru Geru este de câteva zile noul adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi şi singurul deocamdată, de altfel, cel de-al doilea post de adjunct fiind
Anul trecut Dramaticul “Fani Tardini” a organizat cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului de Comedie, iar în acest an, după cum a anunţat viceprimarul liberal Mircea Răzvan Cristea, festivalul nu
Foamea de bani şi sărăcia acută fac ca nici în sfintele biserici avutul să nu mai fie protejat. A simţit-o pe propria piele o gălăţeancă rămasă fără poşetă chiar în
O femeie de 84 de ani din Tămăoani a ajuns la spital cu vânătăi şi capul spart după ce a fost lovită chiar de propriul fiu. Şi asta pentru o
Zi neagră de 13 pentru doi bărbaţi de 53 şi 52 de ani, care au murit pe loc după ce un jeep la volanul căruia se afla un şofer de