Anul trecut Dramaticul "Fani Tardini" a organizat cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului de Comedie, iar în acest an, după cum a anunţat viceprimarul liberal Mircea Răzvan Cristea, festivalul nu se va mai organiza, din lipsă de fonduri.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a fost primul teatru din ţară care a organizat un Festival al Comediei, în 1976. Ulterior a fost întrerupt şi reluat după 1990. Cea de-a XIX-a ediţie a fost în pericolul de a se suspenda, teatrul fiind la acea dată în renovare, însă atunci Casa de Cultură a Studenţilor şi-a deschis porţile, găzduind cea mai mare parte a festivalului, întrucât la Teatrul Muzical nu fusese găsită înţelegerea pentru ajutarea confraţilor. Cea de-a XX-a ediţie a fost găzduită în sediul renovat al teatrului, ca şi următoarea.
În această toamnă, în luna octombrie, Galaţiul nu va mai fi capitala românească a comediei. Păcat!