20 de tone de peşti morţi, aceasta este descoperirea făcută de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi la balta Vladeşti, care până acum câţiva ani a fost una dintre cele
20 de tone de peşti morţi, aceasta este descoperirea făcută de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi la balta Vladeşti, care până acum câţiva ani a fost una dintre cele
Comisia de disciplină din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a finalizat ancheta internă a echipajul implicat săptămâna trecută într-un accident soldat cu decesul unui pacient. Este vorba de Gheorghe
Circa 200 de sindicalişti gălăţeni de la Cartel Alfa Galaţi vor participa azi la pichetarea Parlamentului, alături de colegii lor din întreaga ţară, acţiunea de protest fiind organizată chiar în
Bătrânii din Asociaţia Pensionarilor din România 2007 vor pleca astăzi la Bucureşti pentru a vedea cum votează aleşii poporului moţiunea de cenzură. Liderul organizaţiei, Constantin Ciucă, ne-a făcut cunoscut că
Canicula continuă a dat peste cap serios sănătatea gălăţenilor, care au sunat în ultimele 24 de ore la dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a cere ajutor după ce au
Sâmbătă şi duminică au fost zile de foc pentru echipajele de la Ambulanţă, SMURD şi cei din Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean. Vremea prea caldă a dat peste
Incendiu violent pe o caniculă care putea fi cu greu suportată şi fără adaosul de căldură al flăcărilor. Asta s-a petrecut sâmbătă după-amiza pe strada Florilor din Galaţi. Patru echipaje ale
Astăzi se marchează Ziua Donatorului, iar la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi deja diverse organizaţii şi-au anunţat venirea. În acest an, această zi a avut parte în Galaţi de o
La acţiunea organizată de conducerea Cartel Alfa Galaţi, la care au răspuns prezent sindicalişti din învăţământ, din sănătate, din agricultură sau de la o serie de instituţii şi societăţi locale,
Bătrânii din Galaţi au mărşăluit din nou pe străzile oraşului şi au încercat să-i sensibilizeze pe toţi cei care mai pot face ceva pentru ca pensiile lor să nu fie