Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc social situat în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanţa. La sosirea echipajelor, incendiul
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc social situat în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanţa. La sosirea echipajelor, incendiul
Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţă o nouă creştere a inflaţiei, vizibilă în scumpirea produselor şi serviciilor. “1. Indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel
Persoanele fizice autorizate care depun până mâine, 15 aprilie 2026, inclusiv, declaraţia unică şi achită impozitul pe venit pot beneficia de o bonificaţie de 3%, potrivit informaţiilor transmise de Rador
În dimineaţa zilei de marţi, 14 aprilie 2026, “forţele ruse au reluat atacurile cu drone asupra obiectivelor civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în
Şefa Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, asistenta şefă şi un asistent medical au fost plasaţi sub control judiciar de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul
Apele Române a aplicat amenzi în valoare totală de 2,58 milioane de lei în primele luni din 2026, în urma unor controale extinse la nivel naţional. Sute de controale de
Deputaţii au adoptat o lege care introduce sprijin psihologic gratuit pentru părinţii şi tutorii copiilor cu sindrom Down şi tulburări din spectrul autist, serviciile urmând să fie decontate integral prin
Cel mai important motor economic al României – consumul – încetineşte puternic, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, pe fondul scumpirilor şi al creşterii taxelor. Scădere abruptă a
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care compania UMB Steel S.R.L., parte a grupului deţinut de familia Umbrărescu, urmează să preia activele aparţinând ArcelorMittal Hunedoara S.A. UMB Steel face parte
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seara, că a semnat decretele pentru numirea şefilor marilor parchete. Astfel, au fost numiţi în funcţii prin decret prezidenţial: De asemenea, au fost numiţi