Ultramaratonul poate „îmbătrâni” temporar sângele, arată un nou studiu

Participarea la curse de ultramaraton ar putea afecta direct globulele roşii, făcându-le mai rigide şi mai puţin eficiente în transportul oxigenului şi eliminarea deşeurilor metabolice, potrivit unui studiu publicat în Blood Red Cells & Iron.

Cercetarea ridică semne de întrebare privind impactul efortului extrem asupra sângelui, deşi autorii subliniază că nu există, deocamdată, concluzii clare despre efectele pe termen lung asupra sănătăţii.

Ce au descoperit cercetătorii

Echipa internaţională coordonată de biochimistul şi geneticianul molecular Travis Nemkov, de la University of Colorado Anschutz Medical Campus, a analizat probe de sânge de la 23 de alergători de elită.

Sportivii au participat fie la cursa montană de 40 km Martigny–Combes–Chamonix, fie la celebra Ultra-Trail du Mont-Blanc, o competiţie de 171 km considerată una dintre cele mai solicitante din lume.

Rezultatele au arătat că, pe măsură ce distanţa parcursă a crescut, au devenit mai evidente şi semnele de deteriorare a globulelor roşii. Celulele au prezentat:

• leziuni mecanice cauzate de efortul fizic intens;

• modificări moleculare interne;

• rigidizare accentuată.

Rigiditatea este esenţială, deoarece globulele roşii trebuie să fie foarte flexibile pentru a traversa capilarele fine. Odată ce îşi pierd această proprietate, circulaţia lor devine mai dificilă, iar organismul le elimină mai rapid. Cercetătorii notează că sângele începe să prezinte semne asemănătoare unei „îmbătrâniri accelerate”, potrivit relatărilor Science Alert.

În plus, ciclul Lands – un mecanism de reparare a membranei celulare – a fost intens solicitat la ultramaratonişti, semn că organismul a încercat să compenseze daunele, fără a reuşi complet.

„Nu avem recomandări privind participarea la astfel de evenimente. Putem spune însă că stresul persistent afectează cea mai abundentă celulă din corp”, a explicat Nemkov.

Asemănări surprinzătoare cu sângele pentru transfuzii

Un aspect interesant este că leziunile observate la alergători seamănă cu cele întâlnite în sângele depozitat pentru transfuzii.

Biochimistul şi biologul molecular Angelo D’Alessandro, tot de la University of Colorado Anschutz Medical Campus, susţine că înţelegerea acestor mecanisme comune ar putea contribui la optimizarea metodelor de stocare a sângelui pentru uz medical.

Un semnal de alarmă, dar fără concluzii definitive

Autorii studiului atrag atenţia că eşantionul a fost redus şi că diferenţele dintre curse nu depind doar de distanţă, ci şi de factori precum ritmul alergării, altitudinea sau condiţiile meteo. Prin urmare, nu se poate stabili o relaţie clară de cauzalitate.

Ultramaratonul rămâne o performanţă impresionantă de anduranţă, însă datele sugerează că la nivel microscopic organismul suportă un stres semnificativ. În ce măsură aceste modificări sunt reversibile sau pot avea consecinţe pe termen lung rămâne o întrebare deschisă pentru cercetările viitoare. (sursa stiripesurse.ro)