
Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viaţă!”.
„Campania de donare de sânge de astăzi se întemeiază şi pe buna cooperare pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit ca să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge”, a declarat, marţi, Pr. Rareş Bucur, Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Necesarul de sânge în România rămâne constant ridicat, fiind o problemă cronică la nivel naţional, deşi numărul donatorilor a crescut în anumite zone. Deşi au existat campanii care au crescut numărul donatorilor, stocurile de sânge rămân, în general, la un nivel scăzut, necesitând eforturi continue de donare la nivel naţional. O singură unitate de sânge donată poate salva până la 3 vieţi. Deşi cererea spitalelor este din ce în ce mai mare, în România, statistic, sunt 1,8% donatori.
În funcţie de necesitate şi disponibilitate, donarea de sânge organizată în Eparhia Dunării de Jos va continua şi în perioada următoare.