Interviu: Roland Pangrati – un artist al misterului primordial

Roland Pangrati, artist vizual, designer şi fondator al studioului Pangrati Design, şi-a construit un univers artistic distinct, situat la graniţa dintre abstract şi figurativ, dintre Orient şi Occident, dintre materia văzută şi energiile subtile care o traversează. Născut la Galaţi, în 1974, format la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” şi la Universitatea de Artă din Bucureşti, Pangrati a aprofundat, în cadrul unor stagii de pregătire la Tokyo, tehnicile tradiţionale ale picturii Nihonga, transformându-le într-un limbaj artistic contemporan, recunoscut în Europa, Japonia şi Coreea de Sud.

În acest dialog, artistul vorbeşte despre fascinaţia pentru misterul primordial, despre relaţia dintre om şi natură, despre spaţiile multisenzoriale pe care le construieşte prin imagine şi sunet, dar şi despre expoziţiile sale recente, de la Madrid, Seligenstadt şi Iaşi până la Lisabona, Sintra, Luxemburg şi Osaka.

Cornel Gingăraşu: Roland Pangrati, sunteţi adesea descris ca un artist al esenţelor, al energiilor subtile, un explorator al misterului primordial. Cum a început această căutare?
Roland Pangrati: Cred că această căutare a existat dintotdeauna, chiar înainte să-i pot da un nume. Copilăria petrecută la Galaţi, în proximitatea Dunării, dar şi legătura cu zona munţilor Retezat din Carpaţii Meridionali, de unde provine familia mamei mele, au sedimentat în mine ideea că realitatea vizibilă este doar suprafaţa unui strat mult mai profund. Nu am fost interesat niciodată de simpla reprezentare a lumii, ci de ceea ce pulsează dincolo de aparenţe — de energia lucrurilor, de memoria lor invizibilă.

Cornel Gingăraşu: Aţi studiat la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi apoi la Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Artă din Bucureşti, unde aţi absolvit secţia de Artă Murală. Cât de importantă a fost această formaţie academică?
Roland Pangrati: Formarea academică îţi oferă disciplina privirii şi respectul pentru construcţie. Artă fără rigoare există foarte rar. În perioada studiilor la Facultatea de Arte din Bucureşti am înţeles complexitatea suprafeţei, relaţia dintre spaţiu şi imagine, monumentalitatea. Totuşi, la un moment dat am simţit nevoia unui alt tip de sensibilitate, iar acest drum m-a dus spre Japonia.

Cornel Gingăraşu: Japonia pare să fi fost un punct de cotitură. Cum v-a schimbat întâlnirea cu tehnica Nihonga?
Roland Pangrati: În Japonia am descoperit nu doar o tehnică de pictură, ci o filosofie a privirii. Nihonga presupune răbdare, respect pentru material şi contemplare. Lucrezi cu pigmenţi minerali, aur, argint, hârtie washi şi clei organic. Dar, mai presus de toate, lucrezi cu timpul. Occidentul este orientat spre rezultat; Orientul te învaţă că procesul în sine este revelaţie.

Cornel Gingăraşu: În multe dintre lucrările dumneavoastră se simte influenţa conceptului japonez mono no aware — frumuseţea fragilităţii şi a impermanenţei.
Roland Pangrati: Da, mă regăsesc profund în această sensibilitate. Cred că frumuseţea lumii vine tocmai din caracterul ei trecător. O piatră, o urmă de lumină sau o frunză sunt impresionante nu pentru că durează veşnic, ci pentru că există într-un echilibru precar între apariţie şi dispariţie. În arta mea încerc să surprind exact acest moment de vibraţie fragilă.

Cornel Gingăraşu: Expoziţia „The Moon Glows the Same”, prezentată în 2021–2022 la Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iaşi şi apoi la Muzeul Naţional din Suceava, Centrul Multicultural al Universităţii din Braşov, Târgul de Carte de la Romexpo — la standul Japoniei, ţară invitată de onoare — şi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a impresionat prin dimensiunea simbolică şi aproape metafizică. Ce aţi urmărit acolo?
Roland Pangrati: A fost o reflecţie despre o lume eliberată de presiunea excesivă a tehnologiei şi a mecanismelor sociale. Luna luminează la fel indiferent de epocă, de conflicte sau transformări istorice. Mi-am dorit să construiesc o alegorie a unui Pământ care supravieţuieşte schimbărilor produse de om şi care îşi păstrează esenţa.

Cornel Gingăraşu: Un element fascinant al expoziţiilor dumneavoastră este componenta sonoră realizată împreună cu compozitorul şi dirijorul Eugen Dan Drăgoi.
Roland Pangrati: Eugen este un prieten din copilărie şi unul dintre cei mai rafinaţi muzicieni pe care îi cunosc. Împreună am imaginat un dialog între imagine şi sunet. Fiecare lucrare primeşte o identitate muzicală proprie, iar când ele coexistă într-un spaţiu expoziţional apare o polifonie care transformă experienţa într-una imersivă.

Cornel Gingăraşu: În 2024–2025 aţi prezentat „Drum de apă şi de piatră / Path of Water and Stone” la Galeria Institutului Cultural Român din Lisabona, la Muzeul de Arte din Sintra, la Luxemburg şi la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, iar în 2026 la Muzeul Regio din Seligenstadt, în cadrul World Design Capital Frankfurt-RheinMain. În perioada august–octombrie, expoziţia va fi prezentată şi la Galeria Institutului Cultural Român din Berlin. Apa şi piatra par să devină personaje centrale.
Roland Pangrati: Pentru mine sunt două forţe complementare. Piatra reprezintă permanenţa, memoria şi stabilitatea. Apa este mişcare, transformare şi emoţie. În expoziţie am încercat să surprind relaţia dintre cele două, inspirându-mă din peisajele coastelor Atlanticului. Nu mi-am propus să reproduc natura, ci să extrag esenţa ei poetică.

Cornel Gingăraşu: Folosiţi hârtia washi, pigmenţi minerali naturali, sidef şi metale preţioase. Materialitatea lucrării devine aproape sculpturală.
Roland Pangrati: Materialele au memorie. Washi rezistă în timp peste o mie de ani şi are o nobleţe extraordinară. Pietrele măcinate, gofun-ul, aurul sau argintul nu sunt simple efecte decorative, ci moduri de a construi timp şi lumină în interiorul imaginii.

Cornel Gingăraşu: În anul 2025 aţi reprezentat România în cadrul Expoziţiei Mondiale Osaka 2025, prin proiectul „Bukovina Blue”, prezentat la Pavilionul României. Ce aduce nou această serie?
Roland Pangrati: „Bukovina Blue Project”, curatoriat de Cristina Simion, este construit în jurul ideii de albastru ca spaţiu simbolic, inspirat de memoria culturală şi spirituală a Bucovinei şi de celebrul albastru de Voroneţ. Seria reuneşte tehnici influenţate de Nihonga japoneză — pigmenţi minerali, gofun şi washi — integrate într-un limbaj contemporan şi abstract. În unele lucrări folosesc pigmenţi pe bază de azurit şi carbonat de cupru, care creează profunzimi şi texturi minerale specifice proiectului. După prezentarea proiectului în contextul Expoziţiei Mondiale Osaka 2025, „Bukovina Blue” este expus simultan în Europa, la ICR Madrid, şi în România, în cadrul Romanian Creative Week 2026, proiectul dezvoltând atât o dimensiune picturală, cât şi una instalaţională şi imersivă.

Cornel Gingăraşu: Sunteţi şi designer de interior. Cum coexistă aceste două identităţi?
Roland Pangrati: Pentru mine, cele două direcţii se completează firesc. Atât în artă, cât şi în designul de interior, mă interesează relaţia dintre om, spaţiu, lumină şi atmosferă. Colaborarea cu arhitecţi şi designeri m-a ajutat să înţeleg mai profund modul în care o lucrare poate dialoga cu un spaţiu şi poate transforma experienţa celui care îl traversează. În fond, încerc mereu să construiesc nu doar imagini, ci stări şi experienţe multisenzoriale.

Cornel Gingăraşu: Dacă ar trebui să definiţi într-o singură frază esenţa demersului dumneavoastră artistic, care ar fi aceasta?
Roland Pangrati: Încerc să construiesc un univers multisenzorial şi sinestezic în care omul să îşi poată regăsi, măcar pentru o clipă, legătura profundă cu natura şi cu sine însuşi.

Cornel Gingăraşu: Roland Pangrati, vă mulţumesc pentru acest dialog.
Roland Pangrati: Şi eu vă mulţumesc. Dialogul este, până la urmă, una dintre formele cele mai frumoase ale artei.

Interviu realizat de Cornel Gingăraşu