Patinoarul Dunărea din oraşul nostru a găzduit în weekend dubla CSM Galaţi - HC Fenestela 68 Braşov din cadrul Ligii Naţionale de Hochei pe Gheaţă. Miza a fost foarte mare, cele două combatante aflându-se în luptă directă pentru locul 4, ultimul care asigură prezenţa în play-off. Echipa gălăţeană pregătită de Vladimir Klinga şi Cornel Chiriţă a intrat sâmbătă foarte motivată pe gheaţă, a marcat de două ori în prima treime: Chemerilov ajutat de Kulikov şi Nazarov şi Makarov, asistat de Yemilianenko şi Kyrychenko, au continuat să atace susţinut şi în partea a doua dar pucul a refuzat să intre în poartă. Cu 10 minute înainte de final, oaspeţii au redus diferenţa pe tabela de marcaj, meciul s-a încins, au scos portarul şi au forţat egalarea dar Mircea Constantin după intercepţia lui Hildebrand a consfinţit victoria. Rezultat final: CSM Galaţi - Fenestela 68 3-1 (2-0, 0-0, 1-1).
Partida revanşă dintre CSM şi Fenestela programată duminică a fost dramatică. Formaţia oaspete a dominat meciul în primele două treimi şi a condus cu 5-1 la începutul ultimei reprize. Echipa gălăţeană pregătită de Vladimir Klinga şi Cornel Chiriţă a revenit senzaţional în ultimul sfert de oră, a riscat, a marcat de patru ori consecutiv şi a împins meciul în prelungiri. CSM Galaţi a avut nervii tari şi Hildebrand, abia revenit pe gheaţă după o eliminare, asistat de Chemerilov şi Kulikov, a adus bucuria în tabăra gălăţeană. Rezultat final: CSM Galaţi - Fenestela 6-5 o.t. (0-2, 1-2, 4-1, 1-0). Pentru echipa gălăţeană au marcat: Kyrychenko (Teamriuc, M.Constantin), Nazarov (Hildebrand), Yemilianenko (Chemerilov, M.Constantin), Makarov (Kyrychenko, Nazarov), Hildebrand (Chemerilov, Kulikov). CSM Galaţi îşi consolidează locul 4 în ierarhia Ligii Naţionale, cu 39 de puncte la cinci lungimi de ocupanta locului 5.
Două victorii şi cinci puncte pentru hocheiştii de la CSM Galaţi în lupta pentru locul de play-off Recomandat
Luni, 28 Februarie 2022 11:31
Publicat în
Sport
Etichetat cu
Articole recente - Catalin RĂDULESCU
Mai multe din această categorie:
« CSM Arcada se întoarce cu şase puncte din Ardeal, CSU Hygienium, la a doua înfrângere sezonală
Handbaliştii de la CSU au spart gheaţa în play-off, fetele de la CSM s-au impus la Sf. Gheorghe »