Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat pe drumurile publice la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
În data de 04 septembrie a.c., în jurul orei 21.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi–ITPF Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 26, sat Şiviţa, judeţul Galaţi a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism înmatriculat în România, condus de către un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 29 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a prezentat pe lângă documentele solicitate şi un permis de conducere emis de către autorităţile române.
În urma verificărilor specifice efectuate cu ajutorul aplicaţiei e–DAC poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoana figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.