Salonul Literar „Axis Libri“ de astăzi, de la ora 17.00, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia“ din Galaţi,
Salonul Literar „Axis Libri“ de astăzi, de la ora 17.00, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia“ din Galaţi,
Aflat într-un program oficial de vizite prin ţară, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va poposi azi la Galaţi, împreună cu suita sa, prilej cu care va fi prezent
Mii de controale desfăşurate (aproximativ 3.000 de acţiuni în 2014, la Galaţi), nenumărate amenzi aplicate şi încasate (circa 2 milioane de lei în judeţul Galaţi) de la agenţi economici, dar
Până pe 18 martie, locatarii camerelor aflate în Campusul studenţesc din patrimoniul Universităţii \”Dunărea de Jos\” mai pot să se înscrie la ineditul concurs “Cea mai tare cameră de cămin
Rezultatele reale ale elevilor de clasa aVIII-a şi ale celor din clasa a XII-a se vor vedea în vară, odată cu exemenele pe care aceştia le vor da la admiterea
Începând din această săptămână şi până la finalul lunii aprilie (perioada 15 martie – 30 aprilie) Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, în colaborare cu Societatea Ornitologică din
Un nou concert marca Tudor Gheorghe are loc astăzi la Tecuci, în sala de spectacole „Ion Petrovici”. Concertul „The Best of Taraf”, care va fi susţinut şi la Sala Palatului
Sfârşitul acesta de săptămână se anunţă tot atât de bogat în evenimente ca şi precedentul, cel puţin, în zona teatral-culturală. Colectivul artistic al Teatrului Dramatic \”Fani Tardini\” a intrat, parcă,
În fiecare an, pe 15 martie, se sărbătoreşte \”Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor\”. La Galaţi, şi în acest an, Asociaţia pentru Ecologie şi Turism ECO-TUR are iniţiativa să marcheze acest
Aşa cum ne-a obişnuit, anul acesta Salonul literar Axis Libri a organizat în fiecare săptămână reuniunea binecunoscută a elitei cultural-literare gălăţene sub titulaturi diverse, în funcţie de invitaţii şi locul






