16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
\"E dreptul tău! Acţionează!\"
\"E dreptul tău! Acţionează!\"

Mii de controale desfăşurate (aproximativ 3.000 de acţiuni în 2014, la Galaţi), nenumărate amenzi aplicate şi încasate (circa 2 milioane de lei în judeţul Galaţi) de la agenţi economici, dar prea puţine sesizări şi reclamaţii depuse la instituţiile de control, de către gălăţeni, pentru că le sunt încălcate sistematic drepturile de consumatori (până în 1.300 de sesizări). Este o statistică \"seacă\", din scriptele Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, înregistrată pentru activitatea desfăşurată de comisari la nivelul anului 2014. Gălăţenii spun, în general, că îşi cunosc drepturile, dar situaţia reală atestă altceva şi, ca urmare, pentru a face faţă numărului mare de probleme, autorităţile au fost nevoite, de exemplu, să mărească cuantumul amenzilor aplicate celor care încalcă legea. Un rol important, însă, în prevenirea şi combaterea neregulilor constatate, dar şi pentru a proteja drepturile consumatorilor, îl are şi societatea civilă.
Asociaţia PRO ECO-TUR este una dintre organizaţiile din Galaţi cu iniţiative şi preocupare în acest domeniu care priveşte comunitatea. Membrii săi au înfiinţat un Centru de Consultanţă şi Informare a Consumatorului cu expertiză (în informare şi mediere) în sprijinul cetăţenilor cărora li s-au încălcat drepturile de consumatori. Una dintre iniţiativele sale recente este organizarea unei \"mese rotunde\" publice, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor. Sub motto-ul \"E dreptul tău! Acţionează!\" s-au împărţit pliante de informare iar reprezentanţii asocaţiei, prin preşedintele Cristian Arsene (care este şi jurist) şi Cristian Radu Bourceanu (coordonatorul Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul ONG-ului), au lansat o provocare zecilor de participanţi la seminarul interactiv, pentru a-şi cunoaşte drepturile, în calitate de consumatori de produse sau servicii publice, dar şi de a se informa cu privire la modul de a reacţiona, conform legii, atunci când aceste drepturi le sunt încălcate sau ignorate de operatorii economici. În parteneriat cu jurnalişti locali, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Asociaţia Pro Senior, iniţiatorii, au prezentat cele 10 drepturi de bază ale consumatorilor (stabilite prin legislaţia europeană adoptată şi de România) invitând, totodată, participanţii să interacţioneze, plecând de la experienţele proprii, să vină cu propuneri sau să iniţieze asocieri de consumatori care să ajute la rezolvarea problemelor lor şi să sprijine, totodată, pe viitor, şi alte categorii de consumatori cărora li s-au încălcat drepturile. De departe, cel mai \"efervescent\" moment al întâlnirii l-a constituit dezbaterea pe tema drepturilor (dar şi obligaţiilor) proprietarilor din apartamentele branşate la încălzire centralizată, în municipiul Galaţi, temă care a suscitat un număr sporit de sesizări şi intervenţii ridicate dar şi înregistrarea mai multor probleme constatate.


Articole înrudite