Cinstitul Brâu al Maicii Domnului este pus spre închinare, alături de racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni şi grabnic ajutător,
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului este pus spre închinare, alături de racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni şi grabnic ajutător,
Un accident în lanţ în care au fost implicate 17 maşini s-a produs duminică dimineaţă pe DN1, în apropiere de Braşov, în zona Dârste. La faţa locului s-au deplasat de
Pasagerii companiilor aeriene din Uniunea Europeană (UE) vor putea să vorbească la telefoanele mobile în timpul zborului, în curând, deoarece Comisia Europeană a permis accesul la tehnologia 5G la bordul
Un cutremur de suprafaţă a fost înregistrat, sâmbătă, 3 decembrie 2022, în Banat, judeţul Caraş-Severin, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la
De când a început războiul din Ucraina, România a cheltuit 75 de milioane de euro pentru ucrainenii care şi-au părăsit ţara din cauza războiului şi s-au oprit temporar sau au
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 10:00 (09:00, ora României), pe drumul Kemerburgaz, spre Aeroportul Istanbul, când şoferul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul s-a răsturnat în afara
Adolescentul de 17 ani din Galaţi este căutat în continuare de poliţişti după ce a violat o minoră de 15 ani în toaleta unui mall din oraş, aşa cum Monitorul
Luni, 05 decembrie 2022, va fi demarată o nouă ediţie a programului „Rabla pentru electrocasnice”, cu un buget total de 50.000 de lei. Se va face mai întâi selecţia voucherelor
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că siropurile pentru tuse care conţin folcodină vor fi interzise în Uniunea Europeană deoarece pot provoca o reacţie alergică foarte periculoasă în cazul
Peste 3.700 de persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate, în ultima săptămână, cu viroze respiratorii şi pneumonii, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Astfel, un număr de 3.536






