Florin Melinte este „lovit” din nou de justiţie, de această dată de judecătorii din Bacău. După ce dosarul a fost strămutat de la Galaţi, fostul director al Teatrului Muzical se
Florin Melinte este „lovit” din nou de justiţie, de această dată de judecătorii din Bacău. După ce dosarul a fost strămutat de la Galaţi, fostul director al Teatrului Muzical se
Gina Iancu, fostul administrator de credite al Băncii Cooperatiste „Belşugul” Suceveni, a cerut judecătorilor Curţii de Apel Galaţi să anuleze decizia Tribunalului, în baza căreia ar urma să stea după
Numărul de locuri la buget pentru studii universitare de licenţă la învăţământul de stat cu frecvenţă din Galaţi în 2013 este practic identic cu locurile alocate cu taxă. Dacă la
Majoritatea elevilor de clasa a VIII-a din Galaţi s-a descurcat bine la Evaluarea Naţională, un procent de 75,51% reuşind săobţină medii peste 5.00 după examenele la Limba Română şi Matematică.
În ultimii ani asistăm la o scenetă de prost gust, repetată până la dezgust de adolescenţii care dau Bacalaureatul, asemeni unei plăci puse de sute şi sute de ori, ce
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au trimis în judecată pe Marin Toni, instructor auto la o şcoală de şoferi din Galaţi, pentru trafic de influenţă, în
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au luat în premieră decizia de a admite cererea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, Neculai Jalbă, de a fi trecut pe tabloul avocaţilor
Tribunalul Galaţi nu a început nici acum cercetarea judecătorească în cazul lui Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav. Asta deşi
Procurorii anticorupţie din Galaţi au trimis în judecată doi brăileni, Mirela Ercuţă, fost administrator al unor societăţi comerciale din Brăila, în prezent director executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi Informare
Procesul deschis de Aristides Melissaratos, privind revendicarea sediului PSD Galaţi de pe strada Domnească, nr. 55, a luat o turnură neaşteptată după ce grecul a cerut anularea a două ordine






