Condamnat de Tribunalul Galaţi la şase ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări, Isidoro Panetta, fostul patron al pizzeriei Da-Isi, se poate bucura
Condamnat de Tribunalul Galaţi la şase ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări, Isidoro Panetta, fostul patron al pizzeriei Da-Isi, se poate bucura
Curtea de Apel Galaţi a revenit asupra deciziei de achitare pronunţate de Judecătoria Galaţi în procesul a doi agenţi din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, acuzaţi de procurori că au permis
George Cubasa a pierdut iniţial unul dintre procesele deschise de Apaterm, societate în fruntea căreia s-a aflat nu cu mult timp în urmă, Judecătoria Galaţi hotărând ca George Cubasa să
Curtea de Apel Galaţi a hotărât să se pronunţe la sfârşitul acestei luni în dosarul ce are ca obiect deraierea unui tren de marfă pe 02.09.2012 în zona staţiei CFR
Curtea de Apel Galaţi urmează să se pronunţe într-un alt dosar în care au fost puşi sub acuzare membrii unei reţele de escroci, care a păcălit numeroase persoane prin metoda
A trecut mai bine de un an de când Curtea de Apel Galaţi judecă dosarul de corupţie al omului de afaceri Nicolae Marin, trimis în judecată pentru complicitate la trafic
Aşa se adresează o învăţătoare unui micuţ de şapte ani, elev în clasa întâi. Grav este că astfel de comportamente ale unor cadre didactice nu sunt izolate în şcolile şi
Tribunalul Galaţi a condamnat-o la sfârşitul săptămânii trecute pe Valentina Gurău, profesoară de matematică, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru luare de mită. Dascălul predă
Judecătoria Lieşti s-a pronunţat săptămâna trecută în dosarul în care patru gălăţeni au fost judecaţi pentru tâlhărie în formă calificată şi tăinuire, după ce anchetatorii au descoperit că aceştia sunt
Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe un administrator de firmă la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală, dar şi la restituirea către ANAF






