Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenţia că bugetul de stat pe 2016 prevede ca aproape 50% dintre investiţiile publice majore să fie realizate în acest an cu
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenţia că bugetul de stat pe 2016 prevede ca aproape 50% dintre investiţiile publice majore să fie realizate în acest an cu
Valoarea decontărilor pentru proiectele incluse pe Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) a însumat, în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016, aproximativ 132 milioane de euro, echivalentul
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la 66,06%, la data de 11 aprilie, de la 65,8% în martie, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor
România nu a reuşit să absoarbă aproape trei miliarde de euro din exerciţiul financiar precedent, din cauza unor proiecte nefinalizate la termen, din care două miliarde de euro pe partea
IPA SA Galaţi şi reţeaua Enterprise Europe Network în colaborare cu Horizon Consulting Network SRL Bucureşti au organizat luni, la Galaţi, evenimentul “Workshop Practic Horizon 2020”. Simpozionul a oferit celor
Comisia Europeană a adoptat marţi Programul Operaţional „Iniţiativa pentru IMM-uri” 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro.Valoarea investiţiei oferite prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sub formă
Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) speră ca ridicarea întreruperii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane să fie realizată în mai-iunie, a anunţat ministrul de resort, Aura Răducu, într-o conferinţă de
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) intenţionează ca de luni, 28 martie, să lanseze public modulul pentru cererea de finanţare în cadrul aplicaţiei pentru depunerea online a proiectelor europene.‘Versiunea 1.0 Beta a
Joi a avut loc în Galaţi conferinţa de închidere a proiectului Centrul Multifuncţional HELP – Modernizare Cantina de Ajutor Social, proiect demarat pe 30 aprilie 2014.S-a investit în reabilitarea acoperişului,
Ministerul Fondurilor Europene a primit de la Comisia Europeană (Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune) o notificare cu privire la întreruperea termenului de plată pentru cererea