Ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, a anunţat miercuri că executivul discută cu creditorii internaţionali măsuri de reducere a impactului recesiunii profunde cu care se confruntă ţara, subliniind că următoarele
Ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, a anunţat miercuri că executivul discută cu creditorii internaţionali măsuri de reducere a impactului recesiunii profunde cu care se confruntă ţara, subliniind că următoarele
Cancelarul german Angela Merkel a pledat marţi la Ljubljana pentru o mai mare armonizare a politicilor economice între ţările din zona euro, a cărei coeziune este pusă la încercare de
Imigranţii evacuaţi din Libia, între care şi români, au ajuns luni în Malta după o călătorie epuizantă de 35 de ore pe mare, relatează Malta Independent, în ediţia electronică de
Cu cât excedentul comercial al Chinei creşte, cu atât încetineşte economia SUA. “Cumpăraţi produse americane!”, spun analiştii care vor să reducă dependenta SUA de China. Dar, de fapt, tot ce
Cantitatea de Cesiu radioactiv degajată începând cu 11 martie de centrala nucleară accidentată de la Fukushima (nord-estul Japoniei) este de 168 de ori mai mare decât cea dispersată într-o secundă
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, este din nou cea mai puternică femeie din lume, devasând-o pe secretarul american de stat Hillary Clinton şi pe preşedintele Braziliei Dilma Rousseff, potrivit topului pe
Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi liderul nord-coreean Kim Jong-Il au început o rundă de discuţii miercuri, la Ulan-Ude (sud-estul Siberiei), informează agenţiile de presă internaţionale. „Vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră
Rezerva Federală americană (Fed) a împrumutat în 2008 băncilor şi altor companii de pe Wall Street 1.200 de miliarde de dolari pentru a preveni intrarea economiei Statelor Unite în recesiune,
Papa Benedict al XVI-lea a încheiat duminică slujba oficiată pe aerodromul din Cuatro Vientos, punând oficial capăt Zilelor tineretului catolic, cu un mesaj lansat celor peste două milioane de pelerini
Afacerile tinerilor antreprenori din China cresc cu o viteză uluitoare, iar potenţialul este, încă, „nelimitat”. Iar piaţa este cu atât mai ofertantă cu cât ţara are cel mai mare număr






