04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Angajații BCR și-ar dori să continue să lucreze de acasă
Angajații BCR și-ar dori să continue să lucreze de acasă

Aproximativ 45% dintre angajații BCR și-ar dori să continue să lucreze de acasă, cu preferințe diferite, în funcție de unde sunt în bancă, a declarat Andreea Voinea, director executiv Resurse Umane la BCR, menționând că zona de IT își dorește mai mult teleworking.
Ea a discutat despre cum se va schimba modul de lucru la BCR, care în timpul pandemiei s-a făcut remote, în mare parte.
"Din martie anul trecut lucrăm deja într-o mare proporție în teleworking, cu două mici tentative de întoarcere, dar am demonstrat că putem să funcționăm la fel de bine și în teleworking ca și la birou. Ținând cont de faptul că flexibilitatea joacă un rol important în viața noastră, împreună cu colegii din bancă, am desenat un program pe care îl numim 'Smart Work la BCR' prin care o să încorporăm aceste elemente de flexibilitate în viața noastră, a tuturor. (...) 90% dintre colegi ne-au spus că în viitor vor să vadă elemente de flexibilitate în viața lor. În proporție medie de 45% și-ar dori să continue să lucreze de acasă, cu preferințe diferite în funcție de unde sunt în bancă. Bineînțeles, așa cum știm și auzim, zona de IT își dorește mai mult teleworking decât celelalte zone, deci undeva peste 60%", a declarat Andreea Voinea, la evenimentul "SmartWork" - BCR Expert Hub.
Ea a subliniat că flexibilitatea va fi prezentă nu numai în zona de funcții de centrală, ci și în zona de de funcții de rețea.
"Am avut discuții intense pe acest subiect și am considerat că echitatea internă este extrem de importantă. Și colegii noștri care vor sta în fața clienților - și ei vor avea flexibilitate în activitatea lor. Pentru centrală, soluția pe care noi ne-o propunem, cu implementare din luna septembrie, soluția hibridă, soluția de termen lung, va presupune minimum o zi, maximum trei zile de teleworking în funcție de fiecare zonă în bancă. Fiecare arie de activitate a avut posibilitatea să decidă care este soluția hibridă care i se potrivește. Vorbim de zona de centrală. Pentru zona de rețea, atât pentru rețelele de retail, cât și pentru rețelele de corporate o să avem flexibilitate și pentru ei. O zi pe săptămână sau o zi la două săptămâni, în funcție de segmentul de business în care funcționează", a spus reprezentantul BCR, subliniind că pentru rețea s-a intrat în acest model hibrid deja din mijlocul lunii iunie.

Modelul hibrid, o mare provocare pentru manageri

Directorul executiv Resurse Umane la BCR a menționat că în această perioadă se lucrează în echipele multidisciplinare la finalizarea și pregătirea tuturor elementelor pentru a putea reveni cu bine în septembrie, dacă nu vine valul IV al pandemiei.
"Sunt foarte multe lucruri care țin dincolo de lucrul hibrid. Regândim spațiile colaborative, ne pregătim managerii. Va fi o mare provocare pentru managerii noștri să-și conducă echipele în acest model hibrid în care jumătate din oameni vor fi acasă și jumătate vor fi la birou. (...) Cred că doar încercând și făcând lucrurile diferit o să putem să vedem ce funcționează și ce nu și ajustându-ne din mers. Este foarte important în contextul acesta să fim mai agili și să fim mai deschiși. Este un potențial imens în oamenii noștri să se adapteze, trebuie doar să le permitem", a mai spus Andreea Voinea.
La rândul său, Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG a menționat că peste 3.000 de colegi au trecut de pe o zi pe alta în 'work from home'.
"Volumul nostru de muncă a crescut foarte, foarte mult. În toată această perioadă a trebuit să angajăm. Țin minte că în aprilie trebuia să aducem 500 de colegi în depozit în condițiile în care noi eram full pandemie. A fost cu multă adrenalină. Peste 3.000 de colegi am trecut de pe o zi pe alta în 'work from home'. Eu simt foarte mult entuziasm. Consider că este o oportunitate pentru mine ca om de resurse umane să trec printr-o schimbare atât de majoră a modului în care se lucrează. Sincer, cred că trebuie să o privim cu entuziasm și să vedem ce putem face diferit. La început am trecut full în 'work from home', am stat foarte, foarte aproape de oameni. Am deschis canale noi de comunicare. Încetul cu încetul am început să ne dăm seama că asta o să dureze pe termen lung. Tot întrebându-ne ce vom face în viitor, ne-am dat seama că răspunsul este la oamenii noștri", a menționat Delia Rotaru. (sursa Agerpres)


Articole înrudite