Deşi am intrat în luna martie încercând să ne închipuim că este primăvară, gerul năpraznic de la primele ore ale dimineţii ne trezeşte la realitate îngheţându-ne nu numai obrajii, ci
Deşi am intrat în luna martie încercând să ne închipuim că este primăvară, gerul năpraznic de la primele ore ale dimineţii ne trezeşte la realitate îngheţându-ne nu numai obrajii, ci
Extinderile agenţilor economici, duse până la apariţia de construcţii noi din Þiglina, de pe Str. Brăilei, nu au fost vreodată încadrate într-o viziune clară, unitară de urbanism. Chestiunea este indubitabilă
Până la data de 1 martie a.c informaţiile de interes public ce ţin de administraţia locală tecuceană erau oferite către solicitanţi, persoane fizice sau reprezentanţi mass-media, de către purtătorul de
Preşedintele CJ, Eugen Chebac, a făcut publică intenţia dezvoltării oraşului reşedinţă de judeţ prin includerea unor zone metropolitane ce aparţin în prezent mediului rural. Acest proiect de dezvoltare se impune
Consiliul Judeţului Galaţi a găzduit ieri închiderea oficială a proiectului prin care a fost realizată strategia de dezvoltare a judeţului nostru. Scrierea proiectului necesar obţinerii finanţării europene a demarat în
Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” îi solicită deputatului PDL Mihai Boldea să retragă proiectul de modificare a Legii 544/2001, referitoare la accesul la informaţiile de interes public, proiect prin care
O regulă foarte simplă de care trebuie să ţii cont de fiecare dată când te pui la masă este să nu amesteci tot ce găseşti în frigider la aceeaşi masă.
Nucile seamănă cu mici creiere şi sunt bogate în antioxidanţi care, potrivit oamenilor de ştiinţă, combat daunele pe care le suferă creierul din cauza radicalilor liberi din corp. Un studiu
Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au descoperit, din întâmplare, un compus chimic în măsură să stimuleze creşterea părului, în timp ce studiau efectele stresului la nivel
Degenerescenţa maculară legată de îmbătrânire (DMLA) este o maladie ce încă nu poate fi vindecată, însă descoperirea unei enzime ce îndeplineşte un rol important în instalarea orbirii la vârste înaintate






