03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Judeţului Galaţi a găzduit ieri închiderea oficială a proiectului prin care a fost realizată strategia de dezvoltare a judeţului nostru. Scrierea proiectului necesar obţinerii finanţării europene a demarat în 2008 şi pe 7 august 2009 a fost semnat documentul pentru finanţarea proiectului derulat pe parcursul a 19 luni.
Valoarea iniţială a proiectului a fost de 833.400 lei, pentru ca ulterior acesta să fie redus, în urma achiziţiilor, la 429.780 lei, valoarea nerambursabilă FSE (din Fondul Social European prin Programul Operţional Dezvoltarea Capacităţii Administrativem Axa Prioritară 1) fiind de 365.313 lei, cea din bugetul naţional - de 55.871,40 lei, cofinanţarea CJ - 8.595,60 lei, iar TVA de 92.736,35 lei.
Acest proiect reprezintă un fundament pe baza căruia se pot dezvolta proiecte care se încadrează în obiectivele strategice specifice: economice, sociale, sanitare, instituţionale, administrative, administrare teritorială, educaţie, mediu. Manualul „O nouă abordare strategică a judeţului Galaţi”, editat în circa 300 de exemplare, include peste 200 de proiecte pentru care se lucrează în vederea obţinerii finanţării lor. Manualul editat cuprinde în 250 de pagini strategia comprimată, iar pe site-ul CJ poate fi parcursă întreaga strategie, redactată în peste 700 de pagini.
Strategia include deziderate mai vechi – aeroportul, podul peste Dunăre, un drum expres între Galaţi şi Brăila, dezvolatarea infrastructurii rutiere a judeţului precum şi alte obiective prioritare judeţului nostru.
Eugen Chebac, preşedintele CJ, a lansat inivitaţia pentru toţi cei care doresc să cunoască strategia să o parcurgă integral vizitând site-ul instituţiei, invitaţia fiind valabilă şi pentru critici, apreciind că unii îl critică pentru că nu au reuşit să o citească.

Articole înrudite