În perioada 29–30 noiembrie 2025, Clubul de Robotică ByteForce al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos”, organizează cea ...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi anunţă că va desfăşura un dispozitiv de ordine publică şi la manifestările cultural artistice dedicate Târgului de Crăciun, ce vor avea loc ...
Pentru pelerinajul religios la moaştele Sfântului Andrei, dispozitivul de ordine publică este format din aproximativ 60 de jandarmi. "Pentru pelerinajul religios la moaştele Sfântului Andrei, ce ...
Căminele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au fost binecuvântate! În seara zile de 25 noiembrie 2025 a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului „Al ...
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost actualizată lista documentelor necesare pentru solicitarea unui loc de parcare gratuit la adresa de domiciliu, având în vedere prevederile Legi ...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în colaborare cu autorităţile locale, continuă seria întâlnirilor directe cu cetăţenii, având ca obiectiv consolidarea relaţiilor de încredere, ...
Un grup de 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, riguros selectaţi pe baza criteriilor ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi devine un actor important într-o iniţiativă de nivel naţional menită să întărească protecţia României împotriva ameninţărilor cibernetice. ...
Pe măsură ce sărbătorile de iarnă se apropie, gălăţenii încep, ca în fiecare an, pregătirile pentru mesele tradiţionale, iar pieţele agroalimentare din oraş devin principalul punct de ap ...
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului constituie un important popas duhovnicesc şi parte integrantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în lun ...
La patru ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, a fost înfiinţată Eparhia Dunării de Jos. La 161 de ani de la acest mă ...
Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi! În duminica a 25-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Ca ...
Ediţia a 4-a a Crosului Andreian în Arhiepiscopia Dunării de Jos! Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, filialele gălăţene ale Asociaţiei Studenţilor Creştin ...
La data de 20 noiembrie 2025, la ora 15:35, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie din localitatea Pechea, ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (UGAL) anunţă oficial includerea sa ca membru cu drepturi depline în alianţa universitară europeană Regional University Network – European Unive ...