Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, prezintă un nou caz cât se poate de interesant.
"Am avut recent un caz care a reuşit să mă surprindă nu atât prin raritatea sa, cât prin atitudinea şi mentalitatea pacientului, un veritabil bărbat de modă veche educat să înghită durerea şi stările de rău, fără să se plângă şi fără vizite la doctor… Doamne fereşte, de de te-ai duce la doctor când te simţi rău?
Da, ironia mea este una amară deoarece în numele unei “bărbăţii” prost înţelese, atunci când pacientul s-a prezentat într-un final la consult… era mai mult mort decât viu.
Domnul în cauză, un om cu o vârstă respectabilă de peste 60 de ani, avea de trei săptămâni dureri abdominale puternice, stare de rău generală, vărsături, temperatură, toate simptomele care ar convinge orice persoană să se prezinte la un control medical.
Ce a făcut pacientul? A aplicat tot felul de comprese, prişniţe cu plante şi leacuri băbeşti pe zona care îl supăra, localizată inghinal dreapta. În mod incredibil, l-a mai lăsat durerea, dar îi apăruse în partea opusă, în zona lombară dreaptă, o imensitate de plagă infectată.
Am înlăturat pansamentul improvizat de pacient din feşe şi inspectând zona am simţit un miros înţepător, specific infecţiilor anaerobe. Pentru cei ce sunt curioşi, mirosul este unul de varză murată sau fermentată.
Mirosul în sine mi-a declanşat amintirea discuţiilor purtate demult cu profesorii de la facultate care spuneau că acest miros este specific infecţiilor abdominale interne, legate de obicei de intestin.
Da, mă uitam la o imensă fistulă cutanată care putea să treacă la prima vedere ca fiind un furuncul extins, dar ştiam deja că sursa este cu totul alta. Ceea ce vedeam era doar o cale de exteriorizare a răului de către organismului său, în încercarea de a supravieţui. Am reconfirmat cu pacientul simptomele din ultimele săptămâni, m-am uitat pe analizele făcute şi i-am spus că la prima vedere, bănuiala mea este de apendicită care a evoluat într-o infecţie masivă.
“Hai, dom’ doctor! De unde apendicită în spate, n-am auzit în viaţa mea de aşa ceva!”, mi-a spus pacientul, uitându-se la mine cu neîncredere.
“Am să am nevoie de o investigaţie CT pentru confirmare. Este o infecţie majoră, a început ca o apendicită acută, leacurile pe care le-aţi tot luat au prevenit iniţial peritonita… cum exact, nu am idee… organismul a încercat să exteriorizeze infecţia aceea majoră şi aceasta a fost calea cea mai uşoară pentru el. Furunculul acela imens este practic punctul de ieşire, dar va degenera foarte repede.”
Am trimis pacientul să facă examinarea CT şi rezultatul a fost unul pe măsură: infecţia era masivă, avea originea în zona apendicelui şi săpase pe sub rinichi până la piele.
“Banala” apendicită, nediagnosticată şi tratată cu remedii cel puţin ciudate, se cam transformase în ditamai monstrul de infecţie care ucidea pacientul încet, dar cât se poate de sigur.
Convins, omul a fost de acord să fie operat, într-un final, bombănind şi mormăind că doctorii ăştia se sperie de orice. Pentru mine, sincer, surpriza era că mai putea să meargă sau să fie conştient, la ce infecţie gravă prezenta. Am intrat cu el în operaţie cât de repede am putut, ştiind că era doar o problemă de timp până când organismul său va intra în colaps.
Am făcut incizia mediană şi imediat am constatat rigiditatea zonei retrocecale. Infecţia era ceva de nedescris, întinzându-se ca un filon de otravă prin organism, ca o suliţă.
Din aproape în aproape, eliminând infecţia şi ţesuturile necrozate, am reuşit să elimin pericolul, dar ştiam deja că recuperarea va fi de durată.
Am montat tubul de dren, am închis, am instituit tratamentul cu antibiotice şi… am aşteptat.
În fiecare zi de recuperare, tubul de dren a colectat din ce în ce mai puţin, pacientul a început să-şi revină lent, dar vindecarea a durat cam o lună.
După 30 de zile şi aproape 15 kilograme în minus, pacientul a putut fi externat în siguranţă. Dacă ar fi venit la timp, după instalarea primelor simptome de apendicită acută, operaţia ar fi fost mult mai simplă şi mult mai puţin invazivă. Timpul de recuperare ar fi fost de câteva zile.
Adevăratul miracol, pentru mine, este că a supravieţuit trei săptămâni cu infecţia aceea în abdomen, fără să se prezinte la un minim consult medical, preferând să stea în dureri. Aşa e în viaţă, unii au noroc chiar şi atunci când îşi bat joc de propriul organism.
Sunt “bărbaţi”, sau cel puţin aşa au fost educaţi, să fie bine tot timpul.
Un “bărbat” adevărat nu suferă de nimic, nu îl doare nimic, nu are nimic, nu-i aşa?
Ei bine, oricât de dur şi de curajos ai fi, un control medical îţi poate salva viaţa. Ai grijă de sănătatea ta pentru ca la rândul tău să poţi avea grijă de cei dragi… iar asta nu te face mai puţin bărbat.
Sfatul de mai sus este la fel de valabil şi pentru doamne! Aveţi grijă de sănătatea voastră, vă rog!", transmite Constantin Truş.
"Gurile rele se întreabă deja de unde am eu atâtea cazuri de povestit… ei bine, după decenii de chirurgie şi aproape 11.000 de operaţii, hai să spunem doar că am văzut patologii şi situaţii la limită cât să povestesc despre ele o viaţă", a mai adăugat medicul.
Articole similare: Operată de 4 ori în diverse spitale şi-a găsit salvarea la Spitalul Judeţean Galaţi
